Ionut Lupescu

Criză pe piaţa globală de lactate

lactate

În ultimii ani, China a fost una dintre pieţele de lactate cu cel mai puternic ritm de creştere, însă, în ultimul an, consumul a scăzut, după ce preţurile ridicate au redus cererea internă, lăsând stocuri neconsumate de lapte praf importat.

‘Cred că va mai dura şase luni până când perspectiva se va îmbunătăţi’, a apreciat Susan Kilsby, analist la NZX Agri. Ea a adăugat că, în primăvară, ar trebui să asistăm la o creştere sezonieră a producţiei de lapte în Uniunea Europeană, SUA şi China.

‘Nu cred că această creştere a producţiei va fi una masivă, deoarece preţurile sunt scăzute şi nu există acest stimulent, dar cu siguranţă va fi una suficientă pentru a menţine preţurile la un nivel scăzut, cel puţin până la mijlocul anului’, a mai spus Susan Kilsby.

Declinul semnificativ al preţurilor coincide cu planurile unor fermieri europeni de a-şi majora producţia înaintea eliminării cotelor la lapte, în luna aprilie. În plus, embargoul introdus anul trecut de Rusia a eliminat cea mai mare piaţă de desfacere a brânzeturilor din UE, piaţă cu vânzări de un miliard de euro în 2013, şi a accelerat declinul preţurilor la lapte în UE de la nivelul de vârf atins la finele lui 2013.

‘Eram foarte dependenţi de Rusia pentru exporturile de brânzeturi, de aceea au apărut actualele turbulenţe de pe piaţă, dar trebuie să facem distincţia între tendinţele imediate de cele majore, pe termen lung’, a declarat Pierre Begoc, director la firma franceză de consultanţă Agritel.

‘Europa de Nord este zona cu cel mai mare potenţial, la nivel mondial, de creştere a producţiei’, a adăugat Pierre Begoc.

Producătorii din ţări precum SUA, unde accentul cade pe asigurarea cererii interne, au fost iniţial protejaţi de scăderea preţurilor internaţionale, însă, în prezent, analiştii estimează că şi aceştia încep să resimtă impactul preţurilor reduse.

‘Forţele de pe pieţele globale care duc în jos preţurile la lapte încep să afecteze fiecare fermier din lume, în timp ce, în urmă cu şase luni, doar fermierii din Noua Zeelandă erau în această situaţie’, a explicat Susan Kilsby.

Cu toate acestea, monedele slabe au oferit o anumită protecţie producătorilor din Uniunea Europeană şi din Australia, al patrulea exportator mondial.

‘În timp ce preţul global la lapte a scăzut cu 50%, preţurile pentru consumatorii noştri s-au redus cu doar 12%’, a declarat Garry Helou, director operaţional la Murray Goulburn, cel mai mare producător de lactate din Australia.

Goulburn a adăugat că cererea domestică solidă a permis procesatorilor să reorienteze producţia spre brânzeturi, în loc de lapte praf.

Modificarea preţurilor la lactate, din ultimele 12 luni, i-a determinat pe unii producători să ceară elaborarea mai multor contracte futures pentru a-i ajuta pe fermieri să facă faţă volatilităţii. Luna trecută, operatorul bursier Euronext a anunţat că, până la finele lunii martie, va lansa noi contracte futures şi opţiuni revizuite pentru lactate.

Ultimele Articole