Criza reduce costurile de dezvoltare ale zăcământului petrolier Kaşagan

criză, Kasagan, petrol, zacamant

Câmpul Kaşagan, care este cea mai mare descoperire petrolieră a ultimilor 30 de ani, se află în centrul unei dispute între guvernul kazah şi consorţiul occidental ce îl administrează, din cauza creşterii costurilor.

Zăcământul, situat în nord-estul Mării Caspice, va intra în exploatare începând cu anul 2012, costurile ridicându-se la 136 miliarde dolari, relatează Reuters.

Kaşagan este administrat de Eni, Royal Dutch Shell Plc, Exxon MobilCorp, Total, ConocoPhillips, KazMunaiGas şi grupul nipon Inpex Holdings Inc.

În comunicatul comun, KazMunaiGas, compania petrolieră naţională a Kazahstanului, împreună cu consorţiul occidental, au declarat că va avea loc o ajustare a contractelor existente, pentru a reflecta noile condiţii economice, fără a oferi însă detalii.

„Criza economică globală a avut un impact substanţial asupra pieţei globale care va afecta obligaţiile participanţilor la proiect”, reiese din comunicat.

Comunicatul afirmă că procesul de reducere a costurilor va permite Kazahstanului şi partenerilor din consorţiul Kaşagan să „reducă în mod substanţial costurile” şi să continue dezvoltarea câmpului, conform calendarului iniţial.

Proiectul va dubla producţia de petrol a Kazahstanului, la aproximativ 150 milioane tone pe an (3 milioane barili pe zi), stând la baza planurilor Kazahstanului de a deveni un important exportator de petrol.

Ultimele Articole