„Pe de o parte ar fi miza faptul că a fost vorba de alegeri prezidenţiale, iar românii au cultul personalităţii care să schimbe lucrurile în bine şi să inspire un entuziasm general”, a spus Dan Gherguţ, preşedinte INSOMAR.

Referendumul a fost una din explicaţiile pentru prezenţa destul de mare la vot. Sunt convins că şi criza economică a avut un efect important. Cred că există o relaţie între criza economică, problemele sociale şi votul. Problemele sociale sunt cele care l-au adus pe Geoană în poziţia actuală. Tot problemele sociale, dar în altfel de aspiraţii, cele de tip liberal, au adus tinerii mai aproape de Crin Antonescu„, a explicat Cristian Pârvulescu, preşedinte Pro Democraţia.

Votul de ieri a fost primul în care alegerile prezidenţiale au fost separate de cele parlamentare. O altă noutate a fost votul pentru referendum, desfăşurat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor pentru Preşedinţie. În condiţiile în care niciunul dintre cei trei candidaţi nu va obţine 50% plus unu din numărul total al voturilor, al doilea tur de scrutin va fi pe 6 decembrie, când se vor înfrunta Mircea Geoană, candidatul PSD şi Traian Băsescu din partea PDL.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole