Mihai Barsan

Criza se vede şi în Germania: Dealerii auto se plâng că potenţialii clienţi au început să se târguiască

criză, dealeri auto, Germania

„În fiecare zi, clienţii vin la noi în showroom cu oferte de la alte companii sau de la alţi dealeri BMW. A devenit parte din rutina zilnică. Profiturile merg în jos, iar reducerile de preţ erodează marjele”, a declarat pentru Bloomberg Werner Enternmann, care operează un dealership BMW în sud-vestul Germaniei.

 

Schimbarea comportamentului clienţilor aflaţi în căutarea unui automobil reprezintă una dintre puţinele intruziuni materiale ale crizei datoriilor de stat din zona euro în viaţa de zi cu zi a germanilor.

 

Germania, cea mai mare economie europeană şi cea mai mare piaţă auto de pe continent, a fost în ultimii ani o oază de stabilitate şi creştere în Europa. Piaţa auto germană a crescut cu 0,7% în primul semestru al acestui an, faţă de scăderi de 20% în Italia, respectiv 14% în Franţa, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. Economia a crescut cu 0,5% din PIB în primul trimestru, respectiv cu 0,3% în cel de-al doilea, iar şomajul este la cel mai redus nivel din ultimele două decenii.

 

Cu toate acestea, piaţa auto germană nu stă atât de bine pe cât pare. Criza sufocă cererea pentru automobile în majoritatea statelor europene, iar companiile încearcă să-şi crească afacerile în Germania indiferent de intenţiile clienţilor.

 

Astfel, în iunie, 87.454 dintre autovehiculele înmatriculate, reprezentând 29% din piaţă, aparţineau dealerilor sau producătorilor auto, şi nu clienţilor, potrivit datelor asociaţiei patronale a dealerilor auto, ZDK. Aşa-numitele „pre-înmatriculări” au totalizat aproape 500.000 de automobile în prima jumătate a anului, cu 11% mai mult decât în primul semestru din 2011.

 

Pentru a scăpa de aceste maşini pre-înmatriculate, mulţi dealeri le vând rapid ca automobile la mâna a doua cu zero kilometri parcurşi, la reduceri de preţ de peste 20%, potrivit lui Ferdinand Dudenhoeffer, director al Centrului de Cercetare Auto de la Universitatea Duisburg-Essen.

 

„Vânzările fantomă” reflectă faptul că dealerii resimt o presiune de a reduce preţurile, revărsată din statele din sudul Europei către pieţe solide, precum Germania şi Marea Britanie.

 

„Este o baie de sânge în ceea ce priveşte reducerile de preţ. Lucrăm într-o industrie care are nevoie de volum, fierul trebuie să fie în mişcare, aşa că producătorii vând la discount”, a declarat pentru Bloomberg Andy Palmer, vicepreşedinte executiv la Nissan Motor.

 

BMW, cel mai mare producător de autoturisme premium, ţinteşte în principal potenţiali clienţi bogaţi, neatinşi de recesiune, şi speră la vânzări record în acest an după lansarea, în februarie, a unei noi variante Seria 3. Cu toate acestea, germanilor nu le este greu să găsească automobile BMW la preţuri atractive.

 

Site-ul mobile.de prezintă zeci de oferte din Italia, precum un model BMW 316d, din generaţia actuală, scos la vânzare pentru 28.400 euro, cu 16% sub preţul de listă din Germania. Dealerii spun că unii clienţi vin la negociere cu astfel de oferte din alte ţări culese de pe site-uri.

 

BMW nu este singurul producător aflat în această situaţie. Tot pe mobile.de, un dealer de la Roma oferă un Mercedes-Benz C200 CDI cu transmisie automată, tapiţerie din piele şi jante din aliaj la 33.499 euro, cu 22% sun preţul de listă din Germania.

 

În acest context, reducerea medie de preţ la achiziţionarea unui automobil nou a crescut în Germania, în luna iulie, la 12% din preţul de listă, cel mai ridicat nivel din august 2010, potrivit revistei Autohaus PulsSchlag. Grupul italian Fiat a oferit cele mai mari reduceri în Germania, cu o medie de 14,7%, urmat de PSA Peugeot Citroen şi Renault, cu 14,1% fiecare.

 

„Toată lumea aleargă după clienţii care au mai rămas în Europa, iar toate maşinile care nu se vând în sud sunt trimise mai nou în Germania”, notează Arndt Ellighorst, analist la Credit Suisse

Ultimele Articole