Croitoru ratează şansa unui guvern de tehnocraţi

criza politica, Guvern, guvern de tehnocraţi, Guvernul Croitoru, Lucian Croitoru, politic, tehnocrati

Cabinetul Croitoru îi păstrează pe Gheorghe Pogea la Finanţe, Cătălin Predoiu la Justiţie, Teodor Paleologu la Cultură şi Mihai Stănişoară la Apărare, Adriean Videanu la Economie şi Comerţ, Vasile Blaga pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Radu Berceanu pentru Transporturi şi Comunicaţii.

De asemenea, Sulfina Barbu revine la Ministerul Mediului. Ministerul Tineretului şi cel pentru IMM-uri au fost desfiinţate, în timp ce Ministerul Turismului şi Ministerul Comunicaţiilor au fost comasate cu Dezvoltarea Regională, respectiv Transporturile. Astfel, dintre miniştrii PDL nu mai sunt propuşi Sorina Plăcintă, Elena Udrea şi Gabriel Sandu.

Dacă partea politică a guvernului Croitoru este cunoscută, segmentul “tehnocrat” are în alcătuire specialişti mai puţin cunoscuţi publicului larg, majoritatea preluaţi din interiorul ministerelor. La şefia Ministerului Afacerilor Externe este propus Bogdan Aurescu, iar la cel al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – actualul secretar de stat, Mihai Şeitan. De asemenea, dacă Guvernul trece de Parlament, Daniel Funeriu va coordona Ministerul Educaţiei, Adrian Rădulescu – pe cel al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar Cristian Vlădescu – pe cel al Sănătăţii. Alegerea pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor este Florin Şaghi.

Cine rămâne pe margine

Pe de altă parte, economiştii vehiculaţi săptămână trecută de Lucian Croitoru pentru posturile de miniştri, Laurian Lungu, Aurelian Dochia, Valentin Lazea, Gheorghe Oprescu, Lucian Albu şi Amalia Fugaru, nu s-au regăsit în formula de guvern propusă. “Nu am intrat în guvernul Croitoru pentru că mi s-a părut că interesele politice au luat-o mult înaintea intereselor economice. Mă refer strict la cele declarative, pe care partidele politice le-au avut în această perioadă”, a declarat pentru Business Standard analistul economic Laurian Lungu. În acest context, Lungu a menţionat că nu avea ce să caute acolo.

“Mi s-a propus să intru în Guvern, dar am explicat domnului Croitoru că am alte proiecte la care lucrez, pe care nu le pot abandona”, a spus Aurelian Dochia, unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Române de Economie. Acesta este convins că Lucian Croitoru are o şansă de a-şi trece cu succes Executivul prin Legislativ, pentru că situaţia politică este atât de tensionată încât lucrurile se pot schimba la “o bătaie de aripi”. În acelaşi timp, economistul crede că Lucian Croitoru, dacă va ajunge prim-ministru, va face tot ce se poate pentru a aduce ordine în cheltuielile bugetare. Fostul preşedinte al Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, nu a dorit să comenteze absenţa sa din Executivul propus de către Lucian Croitoru.

Programul economic al guvernului Croitoru

În schimb, Mihai Şeitan spune că a acceptat să intre în guvernul premierului desemnat deoarece trebuie să termine proiectele la care a lucrat încă din timpul guvernării Boc. “Am intrat în acest Guvern pentru că deja preluasem postul de secretar de stat şi am considerat că pot continua anumite proiecte din postura de ministru. Mă refer şi la legea pensiilor, şi la îmbunătăţirea sistemului de alocaţii pentru copii şi aşa mai departe”, a spus Şeitan pentru Business Standard. De asemenea, acesta s-a declarat optimist cu privire la şansele ca formula de guvern Croitoru să treacă de Parlament.

Programul de guvernare al premierului desemnat prevede menţinerea cotei unice de impozitare a venitului şi profitului la 16%, dar şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA) la 19%. De asemenea, programul înaintat Parlamentului subliniază că acţiunile Executivului vor fi canalizate în direcţia respectării angajamentelor asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale şi a reluării creşterii economice. Documentul avertizează asupra faptului că noul Executiv va fi constrâns să ia o serie de măsuri nepopulare pentru respectarea parametrilor conveniţi cu FMI şi Comisia Europeană. “Pentru a respecta angajamentele asumate este nevoie ca, în ultimul trimestru al acestui an, autorităţile române să ia o serie de decizii nepopulare, care necesită o voinţă politică deosebită: îndeplinirea ţintei de deficit bugetar pentru 2009 agreată cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv 7,3% din PIB, şi aprobarea de către Parlament a bugetului pentru anul 2010, având ca parametru de bază respectarea unui deficit bugetar consolidat de 5,9% din PIB”, se precizează în programul de guvernare, obţinut de NewsIn. Nu în ultimul rând, Executivul “îşi afirmă angajamentul de adoptare de facto a monedei euro la 1 ianuarie 2015”, dar şi dorinţa de a promova o politică fiscală predictibilă şi transparentă.


>Cine vine

  • Sulfina Barbu (Mediu)
  • Bogdan Aurescu (Externe)
  • Florin Şaghi (Interne)
  • Mihai Şeitan (Muncă)
  • Adrian Rădulescu (Agricultură)
  • Cristian Vlădescu (Sănătate)
  • Daniel Funeriu (Educaţie)

>Cine pleacă

  • Elena Udrea (Turism)
  • Sorina Plăcintă (Tineret)
  • Gabriel Sandu (Comunicaţii)

> Cine nu mai vine

  • Laurian Lungu
  • Aurelian Dochia
  • Gheorghe Oprescu
  • Lucian Albu
  • Amalia Fugaru
  • Valentin Lazea

Interne.
Emeric Florin Şaghi
este diplomat de carieră, fost consilier diplomatic la Reprezentanţa Permanentă a României la UE, unde s-a ocupat de negocierile în vederea aderării, pe capitolul justiţie şi afaceri interne.
Externe.
Bogdan Aurescu
este diplomat de carieră, cu o experienţă de peste zece ani în Ministerul de Externe. A reprezentat România în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, în procesul cu Ucraina, pe tema platoului continental.

Muncă.
Mihai Şeitan
este consilier de stat în guvernul Boc, fost şef al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar din 2006 este membru de onoare al Academiei Române.

Agricultură.
Adrian Rădulescu a fost director de cabinet în Ministerul Agriculturii, în mandatul lui Dacian Cioloş, şi este preşedintele Ligii Asociaţiilor
Producătorilor Agricoli din România.

Educaţie.
Daniel-Petru Funeriu este vicepreşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Educaţiei şi Cercetării din România, are un doctorat în chimie, cu o bogată experienţă în cercetare. În 2007 devine eurodeputat din partea PDL.

Sănătate.
Cristian Vlădescu este preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice, fost secretar de stat al Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Ultimele Articole