Astfel, potrivit unui ordin recent, arbitrul pieţei asigurărilor menţine, pentru participarea la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), doar condiţia ca, la data solicitării autorizaţiei, societăţile să nu aibă activitatea limitată sau interzisă.
Printre companiile sancţionate în 2008 cu interzicerea temporară a activităţii sunt Uniqa România (fostă Unita) şi Certasig, ambele societăţi având depuse acte care să ateste CSA că pot să încheie asigurări obligatorii de locuinţe din punct de vedere legal.
Uniqa România a fost sancţionată deoarece noii acţionari ai societăţii, din grupul Uniqa, nu au solicitat avizul CSA pentru schimbările în conducere, iar societatea Certasig nu prezentase structura detaliată a acţionariatului direct şi indirect.
Potrivit CSA, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor va avea un capital social de cel puţin 12 milioane de euro, iar un asigurător va putea deţine o participaţie de cel mult 15% din PAID. Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea PAID a propus ca participaţia minimă la capitalul social al PAID să fie de 250.000 euro.
Însă mai puţin de 20 de asigurători din cei peste 40 de pe piaţă s-au arătat interesaţi să încheie asigurări obligatorii de locuinţe, motiv pentru care capitalul social al PAID ar putea fi cu mult sub cel minim prevăzut de norme.
Surse din piaţă declarau recent, pentru NewsIn, că arbitrul asigurărilor ar putea fi nevoit să aprobe un capital social sub cel minim prevăzut iniţial, mai ales că firmele Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări, toate controlate de Vienna Insurance Group (VIG), nu vor mai participe la capitalul PAID, nemaifiind interesate să încheie astfel de asigurări. Cauza principală ar fi nemulţumirile legate de forma actuală a legislaţiei privind asigurările obligatorii de locuinţe.
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Radu Stancu, a declarat la sfârşitul lunii mai că legea asigurării obligatorii a locuinţelor ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010, dată de la care proprietarii trebuie să contracteze poliţe.
Asigurarea obligatorie a locuinţelor acoperă riscul de cutremur, alunecări de teren ori inundaţii, pentru fiecare construcţie cu destinaţia de locuinţă.
Suma maxim asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru locuinţele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B.