Mihai Barsan

CSM apreciază ca inoportună intrarea în vigoare la 1 septembrie a noului Cod de procedură civilă

CSM, judecători, vigoare

Precizarea CSM survine propunerii Ministerului Justiţiei de încheiere a unui memorandum cu tema „Stadiul măsurilor necesare în vederea pregătirii intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă al României (Legea nr. 134/2010, republicată)”.

 

CSM reaminteşte că memorandumul aprobat în şedinţa Guvernului din data de 13 iunie, referitor la ‘Suplimentarea bugetului alocat Ministerului Justiţiei pentru anul 2012 şi a numărului maxim de posturi aprobat pentru această instituţie, în vederea implementării noului Cod de procedură civilă, asigurarea finanţării unor posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi susţinerea în dezvoltarea şi adaptarea infrastructurii instanţelor judecătoreşti la noile cerinţe determinate de impactul noilor coduri’, care, în fapt, viza finanţarea posturilor existente în sistem (vacante şi nefinanţate), nu s-a finalizat printr-o rectificare bugetară.

 

„În aceste condiţii, a lipsei unei minime finanţări a instanţelor judecătoreşti, acestea nu vor putea pune în aplicare Codul de procedură civilă la data de 1 septembrie 2012”, susţine CSM.

 

Totodată, CSM propune rediscutarea cu toţi factori responsabili, „în termeni realişti”, a calendarului de implementare a noului cod, astfel încât demersul să fie sustenabil din perspectiva necesarului de resurse umane şi infrastructură cerute de aplicarea prevederile noului cod.

Ultimele Articole