Mihai Barsan

Cu cât au crescut vânzările online ale agenţiilor de turism în primele cinci luni

agentii-turism, creștere, vanzari

„În contextul în care evoluţiile în offline sunt extrem de mici sau chiar negative, mediul online oferă toate ingredientele pentru ca agenţiile de turism să îşi crească vânzările: soluţii integrate cu sistemele lor interne de rezervări, posibilităţi multiple de parteneriate şi promoţii, canale de comunicare mai eficiente şi, mai ales, rapiditate în procesul de vânzare şi încasare. În consecinţă, vedem creşteri constante de la un trimestru la altul, atât în volumul pieţei, cât şi în numărul jucătorilor care îşi dezvoltă canalul online”, a declarat într-un comunicat Cristi Herghelegiu, country manager PayU în România.

 

Valoarea medie a operaţiunilor a urcat cu 18%, dar în cazul promoţiilor valoarea tranzacţiilor poate creşte chiar şi cu 100%, potrivit comunicatului.

 

PayU România face parte din PayU Group, deţinut de Naspers Ltd, un grup media multinaţional, cu operaţiuni în domeniile media, Internet şi eCommerce.