Este pentru a doua oară când INS dă publicităţii indicele preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, pentru calcularea căruia a colectat date pe parcursul anului 2009.
În trimestrul de dinaintea tăierilor salariilor bugetarilor, românii au fost mai reticenţi în a cheltui, astfel încât vânzătorii au fost nevoiţi să scadă în continuare din scoruri. Ieftinirea imobilelor s-a accentuat în trimestrul al doilea, după ce, în primele trei luni ale anului, preţurile au scăzut, în medie, cu 4,34%.
Cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat la apartamentele din Bucureţti. Preţul acestora s-a diminuat cu 7,79%, în lunile aprilie-iunie, faţă de întreg anul trecut. În acelaţi timp, apartamentele din restul ţării s-au ieftinit cu 3,28% în perioada de referinţă. Media pe ţară este reprezentată de preţuri ale apartamentelor cu 5,43% mai mici faţă de anul trecut.
În acelaşi timp, casele s-au ieftinit, în medie, cu 6,44%, în trimestrul al doilea comparativ cu anul 2009. Cel mai puternic au scăzut preţurile caselor de la sate, cu 7,62%. Cele din oraşele ţării s-au ieftinit cu 5,79%, potrivit datelor publicate de INS. Citește mai mult pe www.evz.ro