Google Nexus One poate fi achiziţionat la preţuri începând de la 550 de euro, prin intermediul site-urilor de anunţuri, precum okazii.ro.
Cumpărătorii din provincie trebuie să plătească un avans de 200 de lei, iar taxa de transport este de 35 de lei.
În unele cazuri, telefonul este comercializat cu garanţie Escrow inclusă, pentru care cumpărătorul plăteşte 3% din suma tranzacţiei.
Nexus One este vândut în Statele Unite prin intermediul site-ului oficial, la un preţ de 529 de dolari, fără să fie blocat în vreo reţea anume, sau pentru 179 de dolari, cu abonament T-Mobile, pentru un contract pe doi ani.
Abonamentele pentru Google Nexus One din Statele Unite variază, de la 69,99 dolari pe
lună, la 89,99 dolari. T-Mobile oferă, în funcţie de planul ales, de la 500 la 1.000 de minute incluse, cu convorbiri nelimitate seara şi în weekend şi transfer de date necontorizat.
Google va lansa un model Nexus One şi în Europa, prin Vodafone.
În prezent, în afară de Statele Unite, telefonul poate fi livrat de Google în Marea Britanie, Singapore şi Hong-Kong. Clienţii care comandă telefonul din Marea Britanie plătesc o taxă de transport de 29,65 dolari şi 19 dolari pentru un adaptor la încărcător, la care se mai adaugă TVA de 17,5%.