Facturile la curent electric, telefoane, încălzire etc. au fost trecute în aşteptare, iar şeful instituţiei a trimis principalilor furnizori scrisori prin care solicită o păsuire la plată. Cum însă n-a primit nici un răspuns oficial, conducerea agenţiei ia în consideraţie o încetare forţată a activităţii începând cu luna ianuarie a anului care vine.
Până la începutul acestui an, bugetul asigurărilor de şomaj a fost incontestabil vedeta fiscalităţii româneşti, „gloria“ sa fiind clădită pe calitatea de a aduna foarte mulţi bani în raport cu nevoile de plată efectivă. Colectând doar un singur procent din totalul salariilor plătite în economie, şomajul aduna sume considerabile, pe care le putea distribui apoi cu generozitate în teritoriu, inclusiv pentru celebrele „măsuri active“, cum sunt cursurile de formare profesională, recalificare etc.
Citeşte mai departe în Cotidianul