Miliardarul rus Andrei Melnicenko a predat controlul a două dintre cele mai mari companii producătoare de cărbune și îngrășăminte din lume soției sale cu doar o zi înainte să fie sancționat de Uniunea Europeană, chiar în timp ce își serba ziua de naștere în Tanzania, potrivit surselor citate de Reuters.
Melnicenko, care și-a făcut averea investind în industria energiei în anii de după căderea Uniunii Sovietice, a renunțat pe 8 martie la acțiunile pe care le deținea în companiile SUEK AO și EuroChem Group AG în favoarea soției sale, Aleksandra Melnicenko, care a rămas în controlul companiilor, au spus sursele.
Din 2006, soția lui Melnicenko era urmașa oligarhului rus de pe lista beneficiarilor care ar urma să preia frâiele companiilor în cazul în care miliardarul ar muri. Când a izbucnit în februarie războiul din Ucraina, Melnicenko a devenit tot mai îngrijorat că va urma să ajungă ținta sancțiunilor UE.
Melnicenko și-a notificat pe 8 martie administratorii mandatați de renunțarea la calitatea de beneficiar, o decizie care a dus la același lanț de evenimente care ar fi avut loc dacă miliardarul ar fi murit. Astfel, soția sa a devenit beneficiarul.
„După plecarea fondatorului [companiei], beneficiarul principal al trustului care deține 90% din acțiunile companiei globale de îngrășăminte a trecut automat spre soția sa”, se spunea miercuri într-o declarație a companiei pentru Reuters.
Melnicenko a dat ordin subalternilor ca soția lui să devină noua proprietară a companiilor sale dintr-o stațiune din apropiere de muntele Kilimandjaro, Tanzania, acolo unde își serbea ziua de naștere.
Melnicenko, pe locul 8 în topul miliardarilor ruși
Melnicenko, care a fondat companiile SUEK și EuroChem acum două decenii, se afla pe locul 8 în topul miliardarilor ruși întocmit de Forbes anul trecut, cu o avere estimată la 18 miliarde de dolari.
Uniunea Europeană l-a sancționat pe 9 martie pe Melnicenko pe motiv că este un apropiat al Kremlinului, în încercarea de a-l pedepsi pe președintele rus Vladimir Putin pentru declanșarea invaziei în Ucraina.
UE a înghețat activele lui Melnicenko, i-a interzis accesul pe teritoriul Uniunii și a interzis oricărei entități europene să facă afaceri cu acesta. Sancțiunile nu se aplică pentru soția și copii lor.
După adoptarea sancțiunilor, omul de afaceri a declarat în martie pentru Reuters că războiul din Ucraina este o „adevărată tragedie” și a făcut un apel pentru pace. Un purtător de cuvânt al miliardarului a spus că Melnicenko nu avea „nicio afiliere politică” la acea vreme.
Guvernele occidentale au impus o serie de sancțiuni împotriva companiilor și persoanelor asociate cu Kremlinul, însă o parte dintre afaceriștii sancționați, precum Roman Abramovici și Vladimir Ievtușenkov, și-au transferat activele către prieteni și membri ai familiei, ceea ce ridică întrebări despre eficiența acestor încercări de a pune presiune pe Moscova.
Sancționarea companiilor fondate de oligarhul rus ar avea consecințe grave asupra pieței agricole mondiale
Autoritățile financiare elvețiene au spus că cele două companii fondate de miliardarul rus își pot continua activitățile atâta timp cât Melnicenko nu mai este implicat în administrarea lor. SUEK și EuroChem au spus că autoritățile britanice și germane au ajuns la aceleași concluzii.
Întrebat de ce pachetul de sancțiuni nu a fost extins să cuprindă însăși fostele sale companii sau pe ceilalți membri ai familiei sale, ministrul elvețian al economiei, Guy Parmelin, a spus miercuri că sancționarea EuroChem într-un moment în care prețurile la îngrășăminte au crescut foarte mult ar avea consecințe crunte asupra pieței agricole.
UE, la rândul ei, a spus că nu deține nicio informație despre transferul de acțiuni dintre Melnicenko și soția sa, însă a prezentat săptămâna aceasta măsuri prin care acțiunile de evitare a sancțiunilor ar putea fi considerate infracțiuni.
Când a anunțat sancțiunile care l-au vizat, UE a spus că Melnicenko „face parte din cercul cel mai influent de afaceriști ruși care au legături strânse cu guvernul rus”.
Melnicenko a fost unul dintre zecile de afaceriști de top care s-au întâlnit cu Putin în ziua în care Rusia a invadat Ucraina pentru a discuta impactul sancțiunilor, ceea ce arată cât este de apropiat de Kremlin, potrivit oficialilor UE.
Italia a confiscat în luna martie mega-iahtul de 530 de milioane de dolari al lui Melnicenko la trei zile după ce a fost pus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.