Din cele 130 de magazine, 116 au fost deja închiriate. Mâine, aproximativ 80% vor fi deschise publicului, spun dezvoltatorii. Dintre ancore, hipermarketul Cora şi retailerul de mobilier, Mobexpert, sunt deja amenjate. Sun Plaza aduce lângă Piaţa Sudului, care este vizitată zilnic de 25.000 de persoane, cei mai mari retaileri de fashion din Europa: Inditex şi C&A.
Starbucks şi McDonald’s, două din brandurile de mall din România par să fi pierdut startul. Ambele „au semnat mai târziu” şi vor inaugura cele mai noi unităţi din reţea în luna martie.
Mixul de retail include zone de lifestyle şi fashion ocupate de Marks and Spencer, Debenhams, New Yorker, Hervis, Sprider, Koton, Diverta, Humanic şi Deichmann. Alţi retaileri care completează peisajul de shopping sunt Bershka, Pull&Bear, Douglas, Sephora, Nine West, Pimkie, Orsay, Promod, Motivi şi Levi’s.
În zonă de food-court vor deschide mâine KFC, Pizza Hut, Cinnabon, Mezzo di Pasta, dar şi restaurantul autohton Dristor Kebab.
Zona de fun a centrului comercial se remarcă prin cele 15 săli de cinema cu o capacitate de 3.000 de locuri în multiplexul Cinema City, care se va deschide, cel mai probabil, pe 28 aprilie, precum şi prin clubul de bowling şi billiard Oxygen care se întinde pe 2.000 mp, cazinoul Game World.