Publicația CNN Money a discutat cu grecii de rând pentru a afla ce gândesc aceștia și cum trec prin criza financiară actuală.
Angeliki Planoudaki, angajata unei companii de export, în vârstă de 27 de ani, spune că „totul este foarte stresant acum în Grecia”. Ea afirmă că a votat la referendum „Da”, deoarece a crezut că este cea mai potrivită decizie. „Sunt foarte îngrijorată, dar cred că situația se va normaliza”, susține tânăra. Ea a mai precizat că organizatorii referendumului nu au explicat sensul întrebării „Vreți mai multă austeritate?” – „Desigur că nu. Votul nu a arătat nimic. A fost vorba despre naționalism, referendumul național. Dar marele NU nu are nicio semnificație. Cred că vor găsi o soluție”, conchide Angeliki Planoudaki.
La rândul său, pensionara Katerina Drikou afirmă că, în acest moment, toți grecii încearcă să economisească tot mai mult. „Ne cumpărăm doar mâncare și alte lucruri de care avem strictă nevoie. Nimeni nu-și mai plătește acum chiria. Nimeni nu mai cumpără bilete la tren sau la metrou. Dar oamenii înțeleg”, spune femeia, care își ajută și copiii, două fete și un nepot. „Ne este foarte teamă, nu știm ce urmează să se întâmple. Dar, dacă pierdem euro și ne întoarcem la drahmă, suntem terminați”. Pensionara mai spune: „Am votat „Da”. Știu că va fi greu. Băncile sunt închise… este greu, nimănui nu-i place. Dar cred că guvernul este vinovat pentru ce se întâmplă cu băncile, nu Europa”.
Thomas Vasiliou are 25 de ani și lucrează ca grădinar la Primăria Atenei. El spune că mereu și-a primit salariul la timp, dar acum a început să-și facă griji dacă își va primi la timp banii luna viitoare. „Nu pot să economisesc nimic, sunt prea multe facturi de plătit, așa că nu am economii”, susține tânărul. Totuși, acesta este conștient că este „foarte norocos” că are serviciu. „În Grecia, dacă ai job, ești norocos. Nu foarte mulți oameni de vârsta mea au job”, spune tânărul, care a votat „Nu” la referendum, răspunzând la întrebarea legată de mai multă austeritate. Cu toate acestea, el își dorește ca țara sa să rămână în zona euro și să nu se întoarcă la drahmă, deoarece „nu ar fi bine”.
Anthony and Connie Thomas, doi soți de vârstă mijlocie proprietarii unui restaurant din Atena, sunt de părere că „trebuie să se ajungă la un acord (cu Europa –n.r.), nu avem o altă opțiune. Nu putem închide singura ușă care a rămas deschisă. Europa este singurul loc de unde putem lua bani. Noi am votat „da”. Dacă ești pus să alegi dintre două rele, trebuie să alegi răul cel mai mic”. Un proverb grecesc spune că omului ud nu-i este frică de ploaie. Astfel, oamenii care au votat „nu” nu au ce să mai piardă, spun cei doi. Închiderea băncilor le-a pus afacerea în dificultate: „Faptul că nu avem lichidități ne face viața mai grea. Noi trebuie să plătim în continuare personalul, trebuie să face cumpărături”. Ei sunt îngrijorați, deoarece „criza a picat într-un moment prost, în toiul verii, când vin turiștii”.
Thomas Keskinidis, un student în vârstă de 22 de ani, declară că „noul guvern a spus multe lucruri înainte de alegeri, au spus că multe lucruri se vor schimba… însă nu s-au schimbat multe. Este foarte greu, în special pentru tineri și bătrâni. Cred că vom încheia un acord mai bun. Votul puternic înseamnă că Europa va vedea că oamenii nu pot lăsa lucrurile așa cum sunt. Nu este corect să ceri noi reforme”. El recunoaște că, în 2009, nu a fost bine, deoarece oamenii nu-și făceau prea multe griji legate de economie sau de viitor. „Noi trăiam doar cu momentul prezent. Și acum plătim pentru asta. A fost o greșeală. Și generația noastră o va duce mai rău din cauza a ceea ce s-a întâmplat înainte”, spune tânărul.