Money.ro

Cum arată „măcelul bugetar” din Franța

austeritate, cheltuieli bugetare, frâna, Germania, Italia, Marea Britanie, spania

Executivul de la Paris a prezentat bugetul pentru anul viitor, cu un avertisment clar legat de faptul că țara nu mai vrea austeritate. Franța „respinge austeritatea”, a declarat ministrul francez al Finanțelor, Michel Sapin, într-un atac foarte subtil la adresa a ceea ce se consideră că este o invenție germană. „Niciun efort suplimentar nu va mai fi cerut de la francezi”, a mai adăugat oficialul guvernamental, scrie publicația „Quartz”.

 

Franța promite să reducă deficitul bugetar la limita impusă de Comisia Europeană de 3% din PIB, de la aproximativ 4% în prezent, până în anul 2017. Inițial, autoritățile din Hexagon promiseseră să ajungă la acest nivel până în 2015, după ce au obținut o prelungire de doi ani de la termenul anterior al anului 2013. De data aceasta, francezii promit că vor respecta ținta.

 

Pentru a stimula echilibrul bugetar, ministrul Finanțelor Michel Sapin a dezvăluit planurile de reducere „fără precedent” a cheltuielilor bugetare cu 50 miliarde euro, față de proiecția anterioară, pentru următorii trei ani. Însă, în termeni absoluți, cheltuielile vor crește în continuare cu 0,2% până în 2017.

 

Proiecția guvernului de la Paris pentru reducerea cheltuielilor ca procent din PIB se bazează pe ipoteza cu privire la creșterea PIB-ului și a inflației. Însă, ambii indicatori au surprins recent piața prin scăderi, fiind supuși unei serii de riscuri.

 

Oricum, sectorul public francez supradimensionat va rămâne la fel în continuare, spre deosebire de statele vecine, supunând bugetul unor mari eforturi.

 

Potrivit proiecțiilor Ministerului francez de Finanțe și ale Fondului Monetar Internațional, cheltuielile guvernamentale din Franța se vor ridica, în 2017, la aproximativ 54% din PIB. Pentru comparație, cheltuielile publice ale statului italian se vor cifra la aproximativ 48% din PIB, iar cele ale Germaniei la circa 44% din PIB. În Spania, statul va cheltui sume echivalente cu 42% din PIB, iar în Marea Britanie de 39% din PIB.

 

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu