Cum au mers în 2009 vânzările de carburanţi ale Rompetrol şi câte staţii „a pierdut” în Franţa

2009, 2010, Business Standard, carburanți, gaze, grup petrolier, Kazahstan, KazMunaiGaz, petrol, Rompetrol, Titov Buzescu

Potrivit oficialului Rompetrol, ultimele date arată că piaţa românească de carburanţi a suferit o comprimare uşoară în acest an, iar vânzările totale se vor situa la aproximativ cinci milioane de tone. Ultimele statistici în domeniu indică o reducere a consumului, per ansamblu, situată între 3% şi 4%.

“Se vede o revigorare a consumului flotelor în ultimele două luni. Dacă în primul semestru aveam minus 15% şi după prima jumătate a anului ajunseserăm la minus 10%, acum avem circa minus 7%, iar în ultimele două luni consumul a fost aproximativ acelaşi cu cel din 2008”, a explicat Titov Buzescu.

“Probabil că activitatea transportatorilor a început să-şi revină, mai ales acum, când este o perioadă în care se fac mai multe cumpărături decât în restul anului”, a punctat acesta. Oficialul Rompetrol a explicat că, în cazul flotelor, compania s-a confruntat cu dificultăţi destul de mari în ceea ce priveşte încasarea facturilor. “De la 25-30 de zile termen-limită de plată, se ajunsese la 40-45 de zile. Transportatorii ne-au explicat că şi clienţii lor procedaseră la fel. După situaţia de la începutul anului, am rămas tot acolo, în sensul în care termenele de plată încă nu s-au modificat”, a subliniat Buzescu.

Conform responsabilului Rompetrol, compania a înregistrat o reducere a vânzărilor de carburaţi de 3-4% la staţiile proprii şi de circa 10% la cele operate de “particulari”, dar şi o creştere a volumelor comercializate angro. În Georgia, grupul Rompetrol a consemnat, per ansamblu, o creştere a vânzărilor de 80%, pe fondul extinderii şi dezvoltării reţelei de benzinării. Grupul petrolier a ajuns în această ţară la 55 de staţii, de la 38, cât avea la finele anului trecut. În Bulgaria şi Moldova, Rompetrol a înregistrat scăderi ale volumelor vândute. În Bulgaria, Rompetrol nu a deschis nicio staţie în acest an, rămânând la 73, iar în Moldova a ajuns la 14 benzinării, de la 11, la finele anului trecut. În Franţa, unde controlează lanţul Dyneff, cumpărat în 2005, grupul a consemnat o creştere a vânzărilor de 3%. Evoluţia este interesantă, în contextul în care Franţa este singura piaţă pentru care Rompetrol raportează o descreştere a numărului de staţii de distribuţie carburanţi. Grupul a ajuns la 157 de benzinării, mai puţin cu şapte faţă de anul trecut. Cele şapte staţii au ieşit din reţea întrucât a expirat valabilitatea contractelor de închiriere sau de concesiune, potrivit oficialilor Rompetrol. Grupul petrolier “a deschis” în Spania două noi benzinării, ajungând la şase unităţi, dintre care patru sunt închiriate, iar două – proprii. În România, a fost cea mai agresivă extindere a kazahilor, în acest an ajungând la 768 puncte de vânzare, în loc de 610, cât aveau la finele lui 2008. La nivelul întregului grup Rompetrol, numărul de puncte de vânzare, în speţă benzinării, a crescut de la circa 900, la finele lui 2008, la 1.060, în decembrie 2009. Potrivit oficialilor companiei petroliere, dintre obiectivele de investiţii puse în funcţiune în acest an, sunt unele care au demarat şi înainte de 2008, întrucât construcţia unei staţii poate dura de la câteva luni la câţiva ani. Creşterea vânzărilor grupului petrolier, controlat de kazahii de la KazMunaiGaz, s-a datorat şi micşorării anumitor cheltuieli, factor care a permis un control mai bun asupra preţurilor de vânzare a carburanţilor. “Ne-am redus costurile de operare cu aproximativ 10% în 2009, prin optimizarea logisticii primare şi secundare, îmbunătăţirea forţei de vânzări şi eficientizarea aprovizionării cu produse”, a explicat managing directorul pentru retail global din cadrul grupului.

“La acestea trebuie să adăugăm atât finalizarea, în acest an, a primului centru din România de monitorizare şi control al staţiilor de carburanţi, o investiţie totală de peste 16,3 milioane de dolari, cât şi lansarea gamei premium de carburanţi Alto (benzina Alto 101 şi motorina Alto 55) şi introducerea conceptului de staţie premium a grupului”, a mai spus oficialul Rompetrol.

Numai în România, pe partea de vânzări de carburanţi, grupul are circa 2.200 de angajaţi, comparativ cu aproximativ 1.900, în decembrie 2008. De altfel, Rompetrol, care a trecut în ultimii ani printr-un proces de restructurare a activităţilor şi, implicit, a personalului, are acum 9.674 de salariaţi, faţă de 9.262, cât avea la sfârşitul lui 2007.

Pentru 2010, ţintă de creştere a vânzărilor de 3%

“Strategia noastră pe următorii doi ani ia în calcul faptul că se vor resimţi, cel mai probabil, efectele crizei. În acest sens, ne pregătim pentru consolidarea benzinăriilor existente, iar achiziţii majore în această perioadă sunt foarte puţin probabile, dar nu sunt excluse”, a mai afirmat Titov Buzescu. Oficialul Rompetrol a adăugat că, “în 2010, piaţa nu va suferi modificări majore”. “Estimările noastre sunt că vom avea o creştere a vânzărilor de carburanţi de 3% în România, iar pe retail vom ajunge undeva la volumul vândut în 2008. În rest, pe vânzări totale, vom fi la circa 10% plus, faţă de 2008”, a explicat responsabilul.

Grupul Rompetrol este al doilea jucător ca mărime de pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor, principalii săi concurenţi fiind Petrom şi LukOil România. La începutul anului 2010 este aşteptată o creştere de 5-7% a preţurilor carburanţilor, pe fondul majorării accizelor şi în contextul unui baril de 80 de dolari. Grupul Rompetrol NV are sediul la Amsterdam (Olanda) şi îşi desfăşoară activitatea în 12 state, majoritatea activelor şi operaţiunilor fiind localizate în Franţa, România, Spania şi în sud-estul Europei.