Money.ro

Cel mai mare jaf din istoria SUA. Cum au dispărut 6,6 miliarde dolari

audit, Bagdad, bancnote, bani, birou, cash, dolari, Irak, jaf, miliarde, ministere, Pentagon, război

După invazia americană din Irak în martie 2003, administraţia Bush a decis să trimită atât de mulţi bani în ţara cucerită pentru reconstrucţie şi pentru alte proiecte în primul an, încât o nouă unitate de măsură a luat naştere, potrivit publicaţiei Los Angeles Times.

 

Oficialii Pentagonului au stabilit că o aeronavă C-130 Hercules poate transporta 2,4 miliarde dolari cash în bancnote de 100 de dolari. Americanii au trimis iniţial un avion plin cu bani, urmat de alte 20 de transporturi spre Irak până în mai 2004, ceea ce a dus la sumă totală de 12 miliarde dolari, situaţie despre care oficialii cred că este cel mai mare transport aerian de bani din istorie.

 

Luna aceasta, Pentagonul şi guvernul irakian vor încheia programul care presupunea investiţii pentru reconstrucţie, dar în ciuda anilor de investigaţi şi audit, oficialii Apărării nu pot explica ce s-a întâmplat cu 6,6 miliarde dolari.

 

Auditorii federali spun că o parte din aceşti bani au fost furaţi sau au ajuns în alte conturi, dar de suspiciuni nu au scăpat nici constructorii. Stuart Bowe, inspector special pentru reconstrucţia din Irak de la biroul special creat de Congres în acest sens, spune că cele 6,6 miliarde dolari ar putea reprezenta cel mai mare jaf de fonduri din istoria naţională, mai arată Los Angeles Times.

 

Banii erau transportaţi de un camion de la fortăreaţa ce apaţinea Băncii Federale, la aeroportul Andrews Air Force din Maryland, după care erau expediaţi la Bagdad. Oficialii americani din Irak depozitau aceşti bani într-un seif din subsolul unui palat ce a aparţinut lui Sadam Hussein, după care erau distribuiţi ministerelor şi contractorilor.