Money.ro

Cum încearcă chinezii să cucerească Europa

China, great wall motor

‘Este prima uzină a unui constructor auto chinez care va produce în Europa pentru Europa’, a explicat directorul de marketing de la Litex Motors, Ivo Dekov.

 

Great Wall Motor va începe în mod oficial marţi (21 februarie) producţia la uzina sa de la Bahovitsa, în nord-estul Bulgariei. Trei modele vor fi produse la uzina din Bulgaria, citadina Voleex C10, pick up-ul Steed 5 şi modelul 4×4 Hoover H5, care vor fi comercializate la preţuri cuprinse între 8.000 şi 14.700 euro, scrie Agerpres.

 

În prima fază, 150 de angajaţi vor produce 4.000 de automobile pe an asamblând piese venite din China. ‘Producţia va creşte în paralel cu evoluţia pieţelor atât în Bulgaria cât şi în alte ţări europene. În funcţie de cerere vom putea produce 50.000 de vehicule pe an cu 2.000 de angajaţi lucrând în două schimburi’, a declarat Ivo Dekov. Potrivit acestuia, mâna de lucru ieftină şi impozitele mici din Bulgaria au făcut din cea mai săracă ţară din UE o trambulină spre piaţa europeană pentru Great Wall Motor, unul din principalii producători de vehicule utilitare din China.

 

‘Partenerii noştrii consideră Europa o piaţă strategică şi intenţionează să intre treptat, însă permanent, cu produse bune şi o strategie bună. Însă, desigur, primul nostru obiectiv este să devenim lider al pieţei bulgare’, a recunoscut Ivo Dekov. Litex Motors intenţionează să cucerească o cotă de piaţă de 30% în Bulgaria. ‘Vom avea nevoie de timp, deoarece facem acum primii noştri paşi’, a declarat Ivo Dekov.

 

Great Wall Motor a obţinut omologarea EC WVTA, iar maşinile Great Wall se comercializează în Italia încă din 2006. Începând de anul viitor ar putea demara vânzările în Marea Britanie şi în ţările scandinave.

 

Great Wall Motor nu este singurul constructor auto chinez care vrea să se lanseze pe piaţa auto europeană, care este aşteptată totuşi să înregistreze o scădere în acest an, spre deosebire de alte regiuni ale lumii. În Marea Britanie, constructorul auto chinez Geely vrea să lanseze la finele anului o berlină al cărei preţ de vânzare va fi de aproximativ 12.000 de euro. Constructorul auto chinez nu este la prima sa lovitură în Europa, în condiţiile în care în urmă cu doi ani a cumpărat marca Volvo de la grupul american Ford.