Cum reuşeşte un vechi hotel din Bucureşti să facă profit de două cifre în plină criză

ambasador, grad de ocupare, hotel, investitii, litigiu, modernizare, privatizare, Revendicare

Ambasador, una din cele mai vechi unităţi hoteliere din Bucureşti, reuşeşte să treacă prin criză cu o rată a rentabilităţii de două cifre, în ciuda faptului că nu a avut lucrări ample de modernizare . De asemenea, gradul mediu de ocupare a ajuns de la 70%, cât era în urmă cu aproximativ trei ani, la 40%.

 

Cum au făcut? “Înainte de criză, regula era ca, pentru perioade dificile, societatea să returneze eventualele credite şi să nu mai apeleze la împrumuturi . De asemenea, din câştigurile anuale, am pus deoparte între 55% şi 60% pentru dezvoltare şi rezerve şi am redus personalul din cauza  gradului de ocupare în continuă scădere”,  a explicat pentru MONEY.ro Gigi Marzavan, manager marketing, în cadrul Ambasador, potrivit căruia managementul companiei a prevăzut criza economică de foarte mult timp. În primele şase luni ale anului, societatea a raportat un profit brut de 12,2%, la un venit de 735.000 de euro. Conform datelor Ministerului de Finanţe Publice, Ambasador SA a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de aproximativ 5,8 milioane de lei (1,4 milioane de euro la cursul mediu BNR din 2010) şi un profit net de 1,52 milioane de lei (aproximativ 363.000 de euro).

 

Dincolo de strategii , se poate spune că, raportat la numărul de camere disponibile, Ambasador atrage aproape la fel de mulţi clienţi ca alte hoteluri de 3 şi 4 stele din România. Iar promovarea lor nu este deloc agresivă, după cum mărturiseşte chiar conducerea societăţii.  Potrivit studiului Bucharest Benchmarking Report, realizat de compania de consultanta hoteliera Fivestar Hospitality, anul trecut, gradul mediu de ocupare al pieţei hotelurilor de 3 şi 4 stele din Bucureşti a fost de 42%, iar pentru anul în curs se estimează o creştere cu aproximativ 10%.  “Ambasador este un hotel de tranzit. La noi timpul de şedere mediu este de 1,8 nopţi. Dar suntem căutaţi pentru că este un hotel cu suflet şi tradiţie, are o anumită arhitectură, camerele arată diferit între ele”, mai explică Marzavan.  În ultimele 6 luni, unitatea hotelieră a găzduit 18.000 de turişti.  În jur de 40% dintre ei sunt cetăţeni străini. “ Vin şi străini foarte tineri, cu rucsacele în spate, vin şi mai în vârstă, am avut şi foarte mulţi suporteri ai echipelor de fotbal şi membri ai orchestrelor care cântă în cadrul festivalului George Enescu”, mai declară directorul de marketing.

 

Hotelul are acum 209 camere şi un număr de 78 de salariaţi, după ce societatea a concediat în ultimii doi ani 30-35% din personal, în două etape. Cu excepţia lucrărilor de amenajare curente, hotelul nu a mai fost supus unor lucrări ample de modernizare din 1979 când, după cutremurul din 1977, a fost modernizat şi consolidat. Motivul constă într-o serie de procese pe care societatea le are cu diverse persoane fizice care au cerut retrocedarea unei jumătăţi din clădirea în care funcţionează unitatea hotelieră. ”După privatizare, jumătate din hotel a fost revendicat de mai multe persoane fizice care pretind că sunt moştenitorii de drept ai clădirii. Litigiul are o influenţă negativă asupra business-ului întrucât nu ne putem moderniza. Cu toate că am obţinut toate avizele necesare modernizării, nu s-au putut obţine autorizaţiile de construcţie, clădirea fiind în litigiu. Cu toate acestea, am reuşit să schimbăm mobilierul şi, în general, să facem toate modernizările necesare care nu implică autorizaţie de construcţie”, mai spune Marzavan.

 

În ceea ce priveşte litigiul cu presupuşii moştenitori, care durează deja de 14 ani, Marzavan susţine că procesele nu se vor finaliza cu certitudine anul acesta şi că un rezultat favorabil presupuşilor moştenitori nu ar reprezenta o problemă pentru societate. „Dintr-un punct de vedere, ne-am dori să se retrocedeze. Hotelul va funcţiona în continuare şi vom putea să îl modernizăm, să îl facem de patru stele. De asemenea, dacă acum gradul de ocupare este de 40%, cu un hotel la jumătate şi jumătate dintre salariaţi, am putea face un hotel cu un grad de ocupare de 90%”, mai explică directorul hotelului.

 

Hotel Ambasador a fost privatizat prin MEBO (metoda presupune trecerea patrimoniului unei societăţi, aflate în administrarea statului către angajaţii aceleiaşi unităţi economice), fiind astfel deţinut de către asociaţia de salariaţi.

Ultimele Articole