Stelian Bogza, un tânăr de 30 de ani care lucrează la nivel de middle management într-o bancă din România, şi-a cumpărat anul trecut casă şi, de două săptămâni, e şi căsătorit. Însă de la momentul în care a semnat actele apartamentului şi până acum, schimbările importante din contextul economic actual şi-au pus amprenta şi pe stilul său de viaţă.
Au apărut tăierile de cheltuieli, listele de cumpărături riguros respectate şi o mai mare atenţie la promoţii. Situaţia pare să fie valabilă pentru aproape întreaga societate. Pentru că, ceea ce se întâmplă acum în viaţa lui Stelian Bogza – un exemplu reprezentativ pentru clasa de mijloc din România – se petrece, cu mici variaţii, în jurul oricărui român.
Ce a determinat aceste schimbări în profilul consumatorului român şi care dintre aceste tendinţe vor rămâne şi după ce va trece criza, aflaţi din săptămânalul de business MONEY EXPRESS.