La un an de la declanşarea procesului de insolvenţă, compania Diverta, membră a grupului RTC Holding deţinut de omul de afaceri Radu Octavian, şi-a depus planul de reorganizare, urmând ca în 30 de zile acesta să fie supus aprobării Adunării Generale a Creditorilor. Administratorul judiciar al companiei este Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR). “Planul de reorganizare a fost deja discutat cu principalii creditori ai companiei și are toate șansele de aprobare. Planul are susținerea majorității partenerilor întrucât Diverta a dovedit că își poate continua activitatea și rămâne în continuare un brand românesc puternic, cel mai complex retailer care oferă produse de dezvoltare personală și entertainment.” a declarat Andreea Anghelof, Senior Partner CITR.

 

 

2011 aduce profit

Timp de 19 luni, perioadă în care se va pune în aplicare planul de reorganizare, retailerul îşi va continua activitatea încercînd să devină solvabilă. Oficialii companiei estimează chiar că 2011 va marca trecerea pe profit a societăţii. “După doi ani consecutivi de pierderi, Diverta va înregistra în anul financiar 2011 un rezultat operațional pozitiv, demonstrând că este în continuare un jucător fiabil pe piața de retail din România.” a declarat Andreea Anghelof, Senior Partner CITR

 

Afaceri de 21 de milioane de euro

Compania a raportat în 2010 o cifră de afaceri de 21 milioane euro şi estimează pentru anul acesta afaceri de 19 milioane de euro.“În perioada de observație s-au luat toate măsurile necesare pentru redresarea companiei, prin închiderea magazinelor neprofitabile, renegocierea chiriilor, reducerea structurii de personal, precum și ajustarea celorlalte costuri operaționale” a explicat Amalia Buliga, CEO Diverta măsurile pe care compania le-a luat pentru a deveni o afacere viabilă. În prezent, Diverta operează 47 de magazine, în 32 de orașe, cu o suprafață totală de retail de 19.500 mp și cu 375 de angajați.

 

 

 

Ultimele Articole