Popan Cosmin

Cum va arăta România fiscală în 2014

codul fiscal

În realitate, statul încasează acum din TVA echivalentul unui TVA de 13% colectat corect. Avem cele mai mari pierderi din colectarea TVA din întreaga Europă.

 

De la preluarea mandatului de premier, Victor Ponta a efectuat 34 de modificări asupra Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, adică aproape două modificări făcute în medie pe lună.

Contribuabilii a fost împovăți cu 30 taxe noi și impozite majorate, la care se adaugă alte 5 taxe noi începând cu anul 2014. În total, taxele suplimentare din anii 2013 și 2014 înseamnă o povară de 8 miliarde de lei pentru portofelele românilor și bugetele companiilor. 

 

Pentur românul de rând, taxele mai mari de la anul înseamnă 50 de euro scoși din buzunarul fiecăruia dintre noi. Taxele agricultorilor au crescut de peste 6 ori în anul acesta și vor fi de peste 6,5 ori mai mari în anul 2014 față de anul 2012. Astfel, agricultorii scot din buzunar cu 1,5 miliarde lei mai mult prin noile taxe USL în 2014. 

Din păcate, prin normele de venit plătesc și cei care nu vând nimic, dar și cei care înregistrează pierderi din activități agricole, însă au o bucată de pământ de la 3 hectare în sus sau peste 3 vite sau peste 100 de păsări sau peste 50 de familii de albine.

 

Conform sondajului BNR realizat în perioada aprilie – septembrie 2013, mediul de afaceri reclamă nivelul ridicat al fiscalității ca fiind cea mai presantă problemă cu care se confruntă. Noile taxe și impozite majorate au anulat creșterile de salarii și pensii sau diminuarea TVA la pâine.

 

Tabel 1: Lista celor 35 de taxe noi și impozite majorate sub guvernarea USL

Nr. crt.

Taxe noi și impozite majorate

Act introducere modificare

Persoane fizice/juridice afectate

1

Impozit de 16% și CAS pe veniturile din creșterea și exploatarea animalelor și din valorificarea produselor de origine animală.

O.G. 8/2013

Persoanele fizice care dețin peste 3 capete de vaci și bivoliţe, peste 9 capete de ovine și caprine, peste 5 capete de porc pentru îngrășat,  peste 49 de familii de albine și peste 99  pe capete de pasări de curte.

2

Impozit de 16% și CAS pe veniturile realizate din cultura plantelor, de pe suprafeţele de teren situate peste limita care asigură necesităţile de trai ale unei familii.

O.G. 8/2013

Persoanele fizice care dețin peste 2 ha de cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr și hamei pe rod, peste 1,5 ha de leguminoase pentru boabe și pomi pe rod, peste 1 ha de tutun, peste 0,5 ha vie pe rod și legume în câmp, peste 0,3 ha de flori și plante ornamentale și peste 0,2 ha de legume în spaţii protejate.

3

Impozit de 16% și CAS pe veniturile din silvicultură şi piscicultură.

O.G. 8/2013

Persoanele fizice care obţin venituri din silvicultură şi piscicultură.

4

Majorarea taxelor locale cu 16% la începutul anului 2013 – condiția USL pentru asigurarea finanțărilor de la bugetul central necesar primăriilor.

O.G. 8/2013

Toate persoanele fizice și juridice care aparțin de localitățile ale căror primării au decis majorarea impozitelor și taxelor locale.

5

Taxă pe monopolurile naturale (energie electrică și gaze naturale), în valoare de 0,1 lei/MWh pentru energia transportată către sistemele de distribuție, de 0,75 lei/MWh în cazul cantității distribuite și de 0,85 lei/MWh pentru cantitatea transportată numai prin sistemul de transport.

O.G. 5/2013

Toți românii (gospodarii și firme) care plătesc facturi la energie electrică și gaze naturale.

6

Taxă specială de 0,5% aplicată veniturilor obținute din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

O.G. 6/2013

Operatorii economici care desfășoară activități de exploatare și comercializare a resurselor naturale.

7

Taxă de 60% asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementarii prețurilor din sectorul gazelor naturale de către operatorii economici care desfășoară cumulativ activități de extracție și comercializare.

O.G. 7/2013

Operatorii economici care desfășoară activități de extracție și comercializare a gazelor naturale.

8

Impozit pe venit și CAS la indemnizația și orice alte sume de aceeași natură primite de toți angajaţii pe perioada delegării, pentru partea care depăşeşte limita de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice.

O.G. 8/2013

Orice angajat care primește o diurnă pe perioada delegării mai mare de peste 2,5 ori decât nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice.

9

Impozit de 16% pe veniturile considerate dividende.

O.G. 8/2013

Persoanele fizice care obțin venituri considerate dividende, reprezentând sume plătite de societate pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea asociaților, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

10

Cotă majorată de impozit, de 50%, pentru veniturile din prestarea de servicii în România sau în afara României, dividende, dobânzi, comisioane, redevenţe şi din exercitarea unei profesii libere plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.

O.G. 8/2013

Persoanele fizice/juridice care obțin venituri plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.

11

CAS aplicat persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (chirii și arendă) începând cu 1 ianuarie 2014.

O.U.G. 88/2013

Toate persoanele care obțin venituri din chirii sau arendarea terenurilor vor fi obligate la plata contribuțiilor de asigurări de sănătate.

12

Taxă majorată pentru eliberarea pașapoartelor temporare (de la 84 lei la 100 lei) și a celor electronice (de la 244 lei la 270 lei).

Imprimeria Naţională a mărit tarifele pentru blanchetele actelor de identitate.

Toți românii care vor să călătorească.

13

Taxă de pod majorată: în cazul podului Giurgeni-Vadul Oii de la 9 lei la 10 lei (3 februarie 2013) și apoi la 11 lei (1 aprilie 2013) și în cazul podului Feteşti-Cernavodă de la 11 lei la 12 lei (3 februarie 2013) și apoi la 13 lei (1 aprilie 2013). Aceste tarife sunt valabile pentru autoturismele şi vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone.

Ordin 2220/2012

(ordin al Ministerului Transporturilor)

Toți românii care vor sa traverseze Dunărea pe cele două poduri.

14

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (timbrul de mediu). Taxa pe timbru de mediu este mai mare cu 10% față de vechea taxă de poluare.

O.U.G. 9/2013

Toţi proprietarii de mașini care nu au plătit taxa de primă înmatriculare.

15

Coplata în sistemul sanitar, de până la 10 lei pe zi de spitalizare.

H.G. 117/2013

Orice român care ca avea nevoie de cel puțin o zi de internare în spital.

16

Taxă de 500 lei pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă.

Lege 127/2013

În anul 2012 au avut loc peste 30.000 de divorțuri în România.

17

Taxa judiciară de timbru, colectată de primării și vărsată în proporție de 70% la bugetul public.

O.U.G. 80/2013

Toate persoanele fizice și juridice care utilizează servicii prestate de către
instanțele judecătorești, Ministerul Justiției sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

18

Acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%.

O.G. 8/2013

În România se consumă aproximativ 89 litri de bere în medie pe cap de locuitor.

19

Acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.

O.G. 8/2013

Consumatorii de băuturi fermentate cu pondere de alcool absolut sub 50% (altele decât bere şi vinuri).

20

Acciza pentru bere majorată de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato.

O.G. 8/2013

În România se consumă aproximativ 89 litri de bere în medie pe cap de locuitor.

21

Acciza pentru berea realizată de micii producători majorată de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato. 

O.G. 8/2013

22

Accizele pentru alcool etilic majorate de la 750 euro/hl alcool pur la 1.000 euro/hl alcool pur.

O.G. 16/2013

Consumul de alcool pe cap de locuitor (în grupa de vârstă de peste 15 ani) în România este de 10-12 litri de alcool pur pe an.

23

Acciza specifică la țigarete majorată de la 53,18 euro/1.000 țigarete la 56,71 euro/1.000 țigarete.

O.G. 8/2013

Aproximativ 5 milioane de fumători.

24

Acciză pentru bijuterii din aur și/sau din platină, cu excepția verighetelor: acciză de 1 euro/gram pentru bijuteriile cu până la 14k și de 2 euro/gram pentru cele peste 14k.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii debijuterii din aur și/sau din platină (cu excepția verighetelor).

25

Acciză pentru confecții din blănuri naturale: acciză cuprinsă între 50 și 1.200 euro/bucată, în funcție de costul de achiziție al blănurilor.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii de confecții din blănuri naturale (peste 500 euro).

26

Acciză pentru iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor pentru agrement, cu excepția celor destinate utilizării în sportul de performanță: acciză de 500 euro/metru liniar pentru iahturile și navele care au lungimea egală sau mai mare de 8 metri și acciză 10 euro/CP  pentru navele cu motor peste 100 de cai-putere.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii de iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu lungimea mai mare de 8 metri și cu motoare de peste 100 cai-putere (cu excepția celor destinate utilizării în sportul de performanță).

27

Acciză pentru motoarele cu capacitate de peste 100 de cai-putere destinate iahturilor și altor nave și ambarcațiuni pentru agreement.

O.G. 28/2013

Cumpărătorii de motoare cu capacitate de peste 100 de cai-putere destinate iahturilor și altor nave și ambarcațiuni pentru agreement.

28

Acciză pentru autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziționate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate  cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3: acciză de 1 euro/cm3.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii deautoturisme cu motoare de peste 3.000 cm3.

29

Acciză pentru arme de vânătoare și arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv: acciză cuprinsă între 50 și 1.500 euro/bucată, în funcție de costul de achiziție al armelor.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii de arme de vânătoare sau de uz personal (cu excepția celor cele de uz militar sau de uz sportiv).

30

Acciză pentru cartușe cu glonț și alte tipuri de muniție pentru armele prevăzute anterior: acciză cuprinsă între 0,1 și 0,4 euro/bucată în funcție de costul de achiziție.

O.G. 16/2013

Cumpărătorii de cartușe cu glonț pentru armele de vânătoare sau de uz personal (cu excepția celor cele de uz militar sau de uz sportiv).

31

Acciza suplimentară pe litrul de benzină, motorină şi kerosen de la 1 ianuarie 2014: la benzina cu plumb acciza va fi majorată de la 421,19 euro/1.000 litri la 491,19 euro/1.000 de litri, la benzina fără plumb acciza crește de la 359,59 euro/1.000 litri la 429,59 euro/1.000 de litri, la motorină acciza urcă de la 330,39 euro/1.000 litri la 400,395 euro/1.000 de litri, iar pentru petrolul lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor acciza va fi majorată de la 375,91 euro/1.000 litri la 445,91 euro/1.000 de litri.

conform ultimelor negocieri cu FMI

Toți românii vor fi afectați de această măsură deoarece creșterea accizei la carburanți va duce la creșterea prețului la benzină și motorină cu circa 50 de bani, ceea ce va duce la scumpiri în lanț ale tuturor produselor.

32

Indexarea accizelor cu rata medie a inflației calculată în luna septembrie a acestui an: toate accizele vor crește cu 4,77% începând cu 1 ianuarie 2014.

conform ultimelor negocieri cu FMI

Toți românii vor fi afectați de această măsură deoarece creșterea accizelor va duce la scumpirea tuturor produselor cărora li se aplică accize (carburanți, alcool, gaze, energie electrică).

33

Impozit pe construcții speciale de 1,5% din valoarea construcției, începând cu 1 ianuarie 2014.

conform ultimelor negocieri cu FMI

Toate firmele româneşti sau străine care lucrează în România prin intermediul unui sediu permanent, dar și  firmele cu sediu social în România înfiinţate conform legislaţiei europene. Acest impozit se va regăsi în prețul produselor și serviciilor, prin urmare va fi resimțit de toți românii.

34

Redevențele pentru resursele naturale vor crește cu 25% (cu excepția celor la petrol și gaze) de la 1 ianuarie 2014.

conform ultimelor negocieri cu FMI

Creșterea redevenței pentru resursele naturale ar putea scumpi sarea și apa minerală. Prin urmare, această majorare va fi resimțită de toți românii.

35

Eliminarea prevederii legale prin care primarii nu aveau voie să majoreze taxele locale cu mai mult de 20% peste rata inflației în cazul persoanelor fizice (la persoanele juridice limita va rămâne). Astfel, de la 1 ianuarie 2014, primăriile vor avea undă verde să crească impozitele locale cât de mult își doresc.

Proiect de ordonanță de urgență

Toate persoanele fizice care aparțin de localitățile ale căror primării vor decide majorarea impozitelor și taxelor locale.

 
 

Ultimele Articole