Vremea va fi frumoasă atât în primele zile ale lui 2023, cât și în ultimele zile ale anului în curs. Potrivit ANM, temperaturile vor fi mai mari ca cele normale pentru această perioadă. De asemenea va fi deficit de precipitaţii.
Săptămâna 26.12 2022 – 2.01.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vest, nord-vest şi la munte.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului.
Vremea în săptămâna 2.01.2023 – 9.01.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nord, nord-est, nord-vest, centru şi la munte.
Cantităţile de precipitatţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi în zona montană aferentă.
Vremea în săptămâna 9.01.2023 – 16.01.2023
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea în săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor deficitară în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, transmite news.ro.