În zona montană va ninge. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 3 grade.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros ziua, când trecător vor mai fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.
Joi, cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul şi centrul ţării, unde local vor cădea precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei, iar în zona de munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi va ploua pe arii restrânse, mai ales în sud-est. Vântul va fi moderat, cu intensificări locale, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade.