Înainte de criza economică, Olafur Hauksson era comisar de poliţie în Akranes, un mic port de 6 500 de locuitori la capătul unei peninsule îngheţate, la circa cincizeci de kilometri de Reykjavik. Din ianuarie 2009, el îi urmăreşte şi aduce în faţa justiţiei pe cei care au jucat un rol în prăbuşirea economică a ţării, în 2008.
La sfârşitul verii 2008, balonul imobiliar islandez explodează, consecinţă a crizei subprime din SUA. La două săptămâni după căderea băncii Lehman Brothers, cele trei bănci principale ale ţării, a căror valoare reprezintă 923% din PIB, se prăbuşesc. Mica insulă este prinsă în vârtejul crizei, coroana islandeză se scufundă, şi nicio intervenţie nu-i poate influenţa cursul. Pe 6 octombrie 2008, în direct la televiziunea naţională, primul ministru al vremii respective îşi încheie discursul rugându-se lui Dumnezeu să „salveze Islanda”, scrie Presseurop.
De la acea dată fatidică, Islanda a trăit zile tulburi. În 2009, islandezii, totuşi novici în demonstraţii sociale, îşi strigă mânia împotriva politicienilor şi acestor „neo-vikingi” ai finanţelor care i-au înşelat. „Revoluţia cratiţelor” a condus la demisia Parlamentului şi a guvernului conservator.
Printre cererile acestei mişcări se numără trimiterea în judecată a celor care au profitat de situaţia economică şi care au împins Islanda în prăpastia economică. Alegerile legislative anticipate au adus stânga la putere. Noul prim-ministru, Johanna Sigurdardottir, vrea să numească rapid un procuror special pentru a ancheta cauzele crizei. Dar candidaţii nu se îmbulzesc la acest post.
Noi metode de urmărire
Olafur Hauksson, izolat în micul său comisariat de provincie, are meritul de a nu avea nicio legătură cu această elită acuzată de a fi împins insula spre faliment. În ciuda lipsei sale de experienţă în materie de justiţie economică, el este singurul care s-a propus pentru post. Mai mult de trei ani după numirea sa, el însuşi recunoaşte, „că a început doar de curând să se simtă bine în această funcţie”. Iniţial în fruntea unei echipe de cinci persoane, el conduce acum peste o sută de colaboratori.
Sarcina lor este dublă: „Pe de o parte, trebuie să anchetăm toate suspiciunile de fraudă şi delicte comise înainte de 2009, pe de altă parte, demarăm noi-înşine procese împotriva presupuşilor făptaşi”. O metodă „complet nouă”, care permite anchetatorilor să „urmărească dosarele”, şi justiţiei să „cunoască pe de rost cazurile”. O condiţie indispensabilă „pentru a putea înfrunta foarte pregătiţii avocaţi ai apărării”.
Pentru a facilita misiunea procurorului, guvernul a făcut modificări legislative privind secretul bancar. „Astăzi avem acces la toate informaţiile, fără nicio obiecţie posibilă”, spune Olafur Hauksson. Suspiciunea de fraudă bancară, delictele de iniţiere (utilizarea de informatii privilegiate pentru obtinerea de profituri financiare), escrocherie, uzurpări de identitate profesională, deturnări de fonduri, anchetele sunt variate, şi cele trei – în curând patru – camere de interogare sunt tot timpul pline. Procurorul afirmă că lucrează astăzi pe „vreo sută de dosare prioritare”.
Majoritatea persoanelor ţintite sunt foşti responsabili din sectorul financiar, membri ai consiliilor de administraţie ale băncilor înainte de criză. Islandezi care au ales adeseori să se exileze în ţări străine – în special în Luxemburg – pentru a-şi continua carierele. O împrăştiere care complică sarcina echipei de procurori a lui Hauksson.
Dar aceştia înmulţesc percheziţiile şi echipa nu ezită să urmărească pistele anchetelor în filialele din străinătate ale băncilor islandeze, inclusiv pe lângă cetăţeni străini. „Avem o deplină cooperare internaţională”, subliniază Olafur Hauksson.
Până în prezent, au fost deja pronunţate câteva condamnări. Doi foşti directori ai băncii Byr, primii care au fost judecaţi, au fost condamnaţi la patru ani şi jumătate de închisoare. Fostul director de cabinet al ministrului de finanţe din momentul crizei, Baldur Gudlaugsson, a fost condamnat pentru delict de iniţiere la doi ani de închisoare.
În aşteptarea sentinţelor
Mai recent, Sigurdur Einarsson, fost preşedinte al băncii Kaupthing, a fost condamnat să restituie băncii 500 milioane de coroane – circa 3.2 milioane de euro – şi toate activele sale au fost îngheţate.
Alţii îşi aşteaptă procesele. Jon Thorsteinn Oddleifsson, fostul trezorier al băncii Landsbanki, îşi va cunoaşte în curând soarta, ca şi Làrus Welding, fost director general al băncii Glitnir.
Activitatea lui Olafur Hauksson naşte critici înflăcărate în rândul populaţiei. „Ştim că toate privirile sunt aţintite asupra noastră, că nu trebuie să eşuăm”, spune el, dar „a grăbi lucrurile ar conduce invariabil la greşeli şi în climatul actual, cu atâta neîncredere faţă de instituţii din partea islandezilor, trebuie mai mult ca niciodată să fim ireproşabili”.
Greu de a fi „ireproşabil” într-o societate în care practicile dubioase au fost mult timp o regulă. În mai, doi membri ai echipei procurorului au vândut informaţii pentru 30 de milioane de coroane (191 000 euro) unui destinatar misterios. Aceşti doi foşti poliţişti lucrau pe dosarul Sjovar/Milestone, o companie de asigurări în care Banca Centrală islandeză investise înainte de a-şi ceda acţiunile pentru o sumă mai mică. Acuzaţi de încălcarea confidenţialităţii funcţiei lor, cei doi au fost suspendaţi şi scoşi cu forţa la pensie.
„Epurarea” sistemului financiar islandez, cum îi place lui Olafur Hauksson să spună, nu se va face imediat. Procurorul mizează pe un sfârşit de misiune în 2015, dar speră că Islanda, a cărei economie a recuperat treptat, va putea într-o bună zi „să privească în urmă şi să fie mândră de a fi tras învăţături bune din trecut”.
