Banii pe care îi va obține statul de la companiile din energie vor ajunge într-un fond de solidaritate și vor fi folosiți pentru compensarea facturilor, a spus europarlamentarul PSD Mihai Tudose într-o conferință de presă.
Măsura va fi introdusă într-o ordonanță care urmează să fie aprobată de Guvern. El a explicat că va exista un preț de referință, care va include prețul de achiziție al energiei, o marjă pentru investiții și o marjă de profit, iar sumele peste acest preț de referință vor merge într-un fond de solidaritate. Banii vor fi folosiți apoi pentru a acoperi costurile plaafonării prețurilor la energie pentru populație și companii.
„Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit şi care înţeleg că vor fi prinse în ordonanţa ce va trece în prima şedinţă de Guvern. Elementele de noutate sunt următoarele: apare noţiunea de preţ de referinţă calculat pe o formulă complicată, care are ca bază preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit. Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final. Adică persoane fizice, persoane juridice”, a spus Tudose.
„Un element de noutate aici este că apare şi contingentare, dacă vreţi, la anumite cantităţi. Încurajăm şi compensăm, dar trebuie să avem un punct de referinţă şi la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârşit”, a spus Tudose.
„Faţă de ceea ce se întâmplă astăzi, în care toată această gaură între furnizori şi consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe nişte hârtii – pentru că nu i-aţi văzut cu găletuşa cu curent în spate alergând după clienţi pe câmp – şi este plătită de stat cu sume imense, va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate, dar este o taxă de solidaritate, fiindcă trebuie să fim solidari cu poporul român şi cu economia lui”, a mai spus europarlamentarul.
„Când cumperi cu un leu de la producător și vinzi cu 1.000, nu e piață funcțională. Aici va funcționa legea”, a explicat el Tema compensării prețurilor la energie și efectele costurilor mari a dus la tensiuni în coaliția de guvernare, unde PSD îl acuză pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, că nu se implică în rezolvarea situației. Preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu, i-a cerut ministrului să vină până la 1 septembrie cu un act normativ în acest sens. Totuși, a precizat el, oricare va fi decizia luată, prețurile pe care le plătesc românii pentru electricitate și gaze naturale nu se vor schimba.
„Am văzut că această liberalizare, să nu îi mai spun tâmpită, haotică, cum spune BNR-ul, a dus de fapt la inventarea din nou a băieţilor deştepţi din energie. A fost vândută energia cu 300, 400, anul trecut, iar astăzi, o cumpărăm cu toţii la un preţ de 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar şi acolo cineva a strecurat, în ordonanţă, să fie luat preţul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 440, ca să fie această supraimpozitare. Chiar mi-aş dori ca primul-ministru să afle cine a strecurat acest preţ mediu în ordonanţa trecută, să ştim şi noi cine, subteran, face jocurile în România pentru energie”, a spus Ciolacu.
Pe de altă parte, furnizorii de energie spun că statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor.
„Furnizorii nu au primit până acum niciun ban drept compensare pentru perioada care începe în aprilie. Pentru perioada noiembrie – martie, primii bani i-am primit după şapte luni, acum au trecut patru luni de la începutul noii scheme, sperăm să primim banii mai repede decât în prima schemă. Aceasta deşi legea spune că trebuie să primim banii în 45 de zile. Autorităţile spun că furnizorii au transmis greu informaţiile, dar interesul nostru este să completăm repede şi să luăm banii repede. Dacă am întârziat a fost din cauza neclarităţilor”, a spus preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu.