‘Am vrut să reglementăm în principal contractele în afara spaţiilor comerciale şi la distanţă, cum ar fi tranzacţiile online, deoarece acesta este modul în care au loc cele mai multe vânzări transfrontaliere’, a spus raportorul şi negociatorul-şef Andreas Schwab (PPE, DE).
Noile norme, adoptate cu 615 voturi pentru, 16 împotrivă şi 21 de abţineri, vor consolida protecţia pentru cumpărătorii online şi vor specifica de asemenea regulile privind livrarea şi descărcările digitale, reducând birocraţia pentru întreprinderile mici şi mijlocii, relevă un comunicat de presă difuzat de legislativul european.
Deoarece normele actuale ale UE privind drepturile consumatorilor preced revoluţia digitală, consumatorii de azi sunt slab protejaţi atunci când fac cumpărături on-line. Preocuparile legate de întârzierea sau lipsa livrării bunurilor, precum şi fragmentarea normelor privind protecţia consumatorilor între statele membre sunt motivele pentru care consumatorii ezită să facă achiziţii transfrontaliere on-line. În acelaşi timp, întreprinderile indică diferenţele legislative între statele membre ca principalul motiv pentru care nu se fac vânzări transfrontaliere.
După adoptarea de către Parlamentul European, urmează aprobarea formală a Consiliului de Miniştri aşteptată în luna iulie. Statele membre vor avea o perioadă de maximum doi ani pentru a pune în aplicare noile norme.