Astfel, în prima parte a zilei, cursul de schimb a fluctuat puţin, în jurul valorii de 4,27 lei/euro.
În regiune, alte monede emergente au afişat oscilaţii mai ample, zlotul polonez apreciindu-se de la 4,1952 unităţi/euro spre 4,14 unităţi/euro. La rândul său, forintul a câştigat teren de la 275,50 la 271,58 unităţi/euro, iar apoi a revenit la 273 unităţi/euro.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă afişat de BNR a coborât luni cu aproape 3 bani (1%), până la 2,8396 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 2,8691 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a depreciat de la 1,4830 la 1,5040 dolari/euro.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,39% pe an, în uşoară scădere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 8,42% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a scăzut la 8,89% pe an, de la nivelul de vineri, de 8,92% pe an.
Dobânzile din piaţa monetară se menţin la un nivel destul de ridicat, ce depăşeşte rata dobânzii de politică monetară, de 8% pe an.