Joi, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2310 lei/euro, nivel maxim al ultimelor patru săptămâni.
"Leul nu s-a mişcat foarte mult, iar cursul a rămas stabil în jur de 4,23 lei/euro pe parcursul întregii şedinţe. În regiune valutele emergente s-au apreciat destul de mult în faţa euro, pe fondul unei reduceri a aversiunii la risc şi a creşterilor de pe pieţele de capital, însă leul nu a avut acelaşi răspuns, pentru că volumele de tranzacţionare sunt foarte reduse şi nu există cerere prea mare", a declarat pentru NewsIn un dealer din piaţă.
Moneda naţională a fluctuat pe un interval restrâns pe parcursul şedinţei valutare de vineri, cursul de schimb oscilând în intervalul 4,23 şi 4,2350 lei/euro. La 13:10, băncile cumpărau un euro cu 4,226 lei şi îl vindeau cu 4,235 lei.
În regiune, monedele emergente s-au întărit puternic, pe fondul revenirii apetitului la risc faţă de regiune. Astfel, zlotul a câştigat teren de la 4,15 până sub 4,11 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a apreciat de la 271,1 la 269,3 unităţi/euro.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă al BNR a coborât vineri cu aproape 2 bani (0,59%), la 2,9571 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 2,9747 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană a urmat o tendinţă de depreciere, pierzând teren de la 1,4210 până peste 1,43 dolari/euro. La 13:10, ora României, euro era cotat la 1,4318 dolari.
Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piaţa monetară au coborât puternic, la 4,5-5,5% pe an, mult sub dobânda de politică monetară, de 8,5% pe an, în condiţiile în care se apropie sfârşitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii, în data de 23 a lunii.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,04% pe an, semnificativ sub cel din şedinţa anterioară, de 8,52% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 5,54% pe an, de la nivelul de joi, de 9,02% pe an.
Sursa: NewsIn