Marţi, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2143 lei/euro.
"Leul a deschis şedinţa la cotaţii mai ridicate decât cele de marţi seară şi după ce cursul a urcat la un maxim de 4,2240 lei/euro s-a întors uşor. Oricum, volumele tranzacţionate sunt relativ mici, iar evoluţia leului a urmat mişcările monedelor celorlalte ţări emergente din regiune", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.
Moneda europeană era cotată în primele tranzacţii de miercuri la 4,2180 lei, peste nivelul de 4,2150 lei/euro de marţi seară, după care cursul a urcat la un nivel maxim al zilei, de 4,2240 lei/euro. În a doua parte a zilei, însă, leul a început să recupereze din terenul pierdut, iar la 13:30, băncile cumpărau un euro cu 4,2210 lei şi îl vindeau cu 4,2240 lei.
Monedele din regiune au avut tendinţe similare. Astfel, zlotul polonez a pierdut iniţal teren de la 4,16 la 4,21 unităţi/euro, după care a revenit în apropiere de 4,19 zloţi/euro, iar forintul unguresc s-a depreciat de la 273 la 275 unităţi/euro, după care a revenit la nivelul din deschidere.
Faţă de dolarul american, cursul de referinţă anunţat miercuri de BNR a urcat cu peste un ban (0,37%), la 2,9884 lei/dolar, de la nivelul de marţi, de 2,9773 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană a avut o evoluţie contrară celei înregistrate de monedele emergente din regiune. Astfel, dolarul american s-a apreciat iniţial de la 1,4170 la 1,4120 dolari/euro, după care a pierdut teren până la 1,4150 dolari/euro.
Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piaţa monetară se menţin în apropiere de 8%, sub dobânda de politică monetară, de 8,5% pe an.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,29% pe an, în creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 8,20% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 8,79% pe an, de la nivelul de marţi, de 8,70% pe an.
Sursa: NewsIn