Curtea de Apel a anulat amenda de 2,1 mil.euro aplicata de CC companiei UPC (VIDEO)

comunicatii, Consiliul Concurenței, consiliul-concuren-ei, curtea de apel, internet, televiziune, UPC

După aproape trei ani de dezbateri, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât anularea deciziei prin care Consiliul Concurenţei amendase UPC cu echivalentul a 10 la sută din cifra de afaceri. Ancheta a fost declanşată în 2006, în urma plângerilor clienţilor. Aceştia au acuzat compania că a majorat preţurile la abonamente fără un anunţ prealabil, iar Consiliul Concurenţei a calificat decizia drept abuz de poziţie dominantă.

 În plus, UPC a fost acuzată că a încheiat o înţelegere de tip cartel cu firma HI-FI Quadral, prin care cele două companii şi-au împărţit piaţa serviciilor de televiziune prin cablu din Timişoara. UPC a atacat în justiţie decizia autorităţii, nefiind de acord să plătească o asemenea amendă, de peste 2 milioane de euro. Judecătorii i-au dat în cele din urmă dreptate, însă decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. UPC este în prezent cea mai mare companie autohtonă de comunicaţii prin cablu şi satelit, cu aproximativ 1.250.000 clienţi.

Urmăreşte pe WEBTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!