Roşia Montană Gold Corporation, compania care doreşte să realizeze investiţia din comuna din Apuseni, a anunţat, într-un comunicat de presă de marţi, că „în mod definitiv şi irevocabil” Curtea de Apel Bucureşti a confirmat validitatea certificatului de urbanism 87 din 2010, respingând astfel cererea de suspendare a documentului emis către RMGC.
„Acesta este cea de-a zecea decizie favorabilă obţinută de RMGC în ultimele 15 luni. Cererea de suspendare respinsă ieri (luni, n.r.) a fost formulată de două ONG-uri care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, împotriva Consiliului Judeţean Alba şi companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC)”, se arată în documentul citat.
RMGC a pierdut însă, în 24 mai, faza de fond a unui proces cu aceleaşi două ONG-uri, în care acestea solicitau nu suspendarea, ci anularea unei hotărâri a Consiliului Local Roşia Montană prin care, în 2009, erau aprobate Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planul Urbanistic General (PUG) ale comunei.
Prin decizia din 24 mai, Tribunalul Alba a anulat, potrivit ONG-urilor, „unul dintre principalele acte pe care se baza proiectul minier al celor de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC)”. Este vorba despre Hotărârea Consiliului Local al comunei Roşia Montană numărul 1 din 2009, „prin care se confirmau, cu efecte retroactive, Hotărârile 45 şi 46 din iulie 2002 ale Consiliului Local Roşia Montană, cu privire la aprobarea PUG şi PUZ ale localităţii. Decizia a fost însă atacată cu recurs de companie şi de Consiliul Local Roşia Montană.
„Conform legii, de la data declarării recursului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestuia, sentinţa Tribunalului Alba este suspendată”, precizează RMGC.
„Cele două hotărâri din 2002, confirmate prin hotărârea din 2009, declarau zona Roşia Montană drept zonă monoindustrială cu specific minier, făcând imposibilă iniţierea oricărui alt tip de activitate economică (turism, microferme, activităţi meşteşugăreşti)”, scriau reprezentanţii ONG-urilor, într-un comunicat prin care anunţau că au câştigat la Tribunalul Alba împotriva RMGC.
Totuşi, acelaşi act a fost atacat şi la o altă instanţă. ONG-urile au cerut suspendarea Hotărârii Consiliului Local 1 din 2009 şi Tribunalului Cluj, care, la două zile după ce judecătorii din Alba se declarau de acord cu anularea actului, au respins cererea de suspendare a efectelor acestuia, dând câştig de cauză, printr-o sentinţă care de asemenea poate fi atacată, atât companiei cât şi autorităţii locale.
„Atât Certificatul de Urbanism, cât şi documentaţia PUZ-PUG sunt în vigoare şi perfect aplicabile”, afirmă reprezentanţii companiei în comunicatul de presă de marţi.
ONG-urile Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, cele care au intentat procesele împotriva administraţiei şi companiei miniere, au criticat vehement prevederea din hotărârea Consiliului Local din 2009, susţinând că ea blochează practic orice tentativă de dezvoltare a comunei, cu excepţia proiectului minier căruia i se opun.
Roşia Montană Gold Corporation dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, cu costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.
Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri.