Potrivit raportului de audit, statul a alocat 1,38 de miliarde de lei pentru o majorare de capital la Nuclearelectrica, dar aceasta nu a avut loc. Banii erau destinaţi cumpărării de apă grea pentru punerea în funcţiune a reactoarelor trei şi patru de la Cernavodă. În plus, inspectorii au descoperit că au fost alocate plăţi suplimentare şi nejustificate, pentru întreţinerea spaţiilor verzi toamna şi iarna, dar şi pentru alte servicii de reparaţii, întreţinere şi transport.
Conducerea Nuclearelectrica a plătit peste jumătate de milion de lei pe asigurări nejustificate, iar alte 228 de mii de lei au fost plătite ilegal pentru diurne şi decontări de transport cu taxiul.
Nereguli au fost descoperite şi la sucursalele din teritoriu ale Nuclearelectrica. La Piteşti, facturile de lucrări la Fabrica de Combustibil Nuclear au fost umflate cu 215.000 de lei, iar la Cernavodă s-au cheltuit ilegal 15.000 de lei pentru servicii de deratizare şi dezinsecţie, iar alte 219 mii de lei pentru cumpărarea de materiale pentru lucrări la preţ supraevaluat.
De asemenea, raportul Curţii de Conturi arată că n-au fost calculate penalităţi de întârziere şi dobânzi de aproape 5 milioane de lei pentru electricitatea vândută, şi nici nu s-au încasat banii.