Dubaiul a zdruncinat joi pieţele financiare internaţionale şi a provocat o scădere masivă a obligaţiunior islamice, după ce a anunţat că este în incapacitate de a refinanţa la timp o parte din datorii, relatează AFP. Riscurile privind intrarea în incapacitate de plată a emiratului Dubai au realimentat temerile legate de stabilitatea financiară a unor ţări afectate de recesiune, în special din Europa de Est, printre care şi România. Drept urmare, pieţele au devenit precaute faţă de plasamentele în obligaţiuni guvernamentale şi evită titlurile emise de unele state. “Problemele apar atunci când pieţele îşi pierd încrederea în capacitatea statelor de a rambursa datoriile”, a explicat Juan Carlos Rodado, analist la Natixis.
 
Primele state ce vor fi afectate de retragerea de fonduri de către investitorii străini vor fi statele est-europene, printre cele mai expuse fiind ţările baltice, România şi Ucraina, marcate şi de instabilitate politică, a arătat Rodado.

Pentru a continua să atragă investitori, aceste ţări au fost nevoite să accepte dobânzi mai mari la credite, ceea ce a majorat costul datoriilor, a explicat Guy Longueville, analist la BNP Paribas.
Citește mai departe pe Cotidianul.ro

Băncile europene sunt printre instituţiile cele mai afectate de criza din Dubai

Royal Bank of Scotland şi HSBC sunt doar două nume mari în sistemul bancar european care au ales Emiratele Arabe Unite pentru investiţii, dar care ar putea avea probleme în viitorul nu prea îndepărtat. Presa străină relatează că băncile europene sunt printre instituţiile financiare cele mai afectate de criza din Dubai. Pe de altă parte, unii experţi străini spun că Dubaiul va evita falimentul datorită sprijinului oferit de emiratul Abu Dhabi.

RBS, cea mai mare bancă aflată sub controlul guvernului britanic, a acordat Dubaiului credite de 2,3 miliarde dolari, echivalentul a 17% din totalul creditelor contractate de emirat, de la începutul lui ianuarie 2007, a anunţat JPMorgan. Iar HSBC, cea mai mare bancă din Europa, are „cea mai mare expunere absolută” la Emiratele Arabe Unite, cu credite de 17 miliarde dolari în 2008.

În Franţa, băncile cu cele mai mari expuneri sunt BNP Paribas, Societe Generale, Calyon (subsidiară a Credit Agricole) şi Natixis. Problema datoriilor Dubaiului, care au rezultat în urma unui boom imobiliar, au dat naştere unor temeri majore în rândul investitorilor occidentali. Expunerea băncilor europene pe datoria Dubaiului şi pe companiile publice din emirat a fost estimată la aproximativ 13 miliarde euro.