În editorialul său, Le Monde dă dovadă de o anumită nerăbdare în faţa summitelor europene care se succed şi se aseamănă ca două picături de apă, de când zona euro s-a prăbuşit în criza datoriei publice: „Cei 17 stagnează. Fac reparaţii sanitare de prim ajutor, când de fapt ar trebui schimbată toată canalizarea”. Cotidianul francez speră că acest Consiliu European va fi cel al realismului:
Poate că trebuia atins un anumit punct crucial în această dramaturgie în funcţiune, pentru ca europenii să vadă o dată marginea prăpastiei. Şi, în premieră, ei au pe masă un plan general care are ţinuta unui început de rezolvare. El trebuie adoptat vineri la Bruxelles, şi ar trebui să se meargă şi mai departe. […] În căutarea unui compromis pozitiv, responsabilitatea apasă atât asupra Franţei cât şi asupra Germaniei. Paris şi Berlin trebuie să ia riscuri pentru a putea ieşi dintr-un statu quo nimicitor, scrie Presseurop.
Handelsblatt denunţă „focul de artificii al ideilor”, care, unele, pot dăuna economiei germane. Satisfăcut de „Nu”-ul Angelei Merkel faţă de euroobligaţiuni, Gabor Steingart, redactor şef al cotidianului economic german, cere cancelarului să explice şi colegilor ei modelul german:
Ea trebuie să explice prietenilor noştri că nimeni nu va fi ajutat cu adevărat dacă Germania împarte cu generozitate fructele eforturilor sale. Dimpotrivă: a zice Da Europei, este a zice Nu ideilor lui Barroso. Înlocuirea termenilor „muncă” şi „efort” cu „consum” şi „credit” în sistemul economic european ne-a împins în criza actuală. Un Nu curajos acestor propuneri înseamnă deci un Da Europei. Căci Europa are nevoie de o cultură a mânecilor suflecate, nu de o filosofie parazitară.
„Dacă nu oferim un răspuns colectiv, probabilităţile ca moneda euro să se prăbuşească sunt reale”, avertizează Público, care enumeră consecinţele posibile:
întoarcere spre monezile naţionale fără valoare, cursa spre retragerea depozitelor din bănci, inflaţie, întoarcere la controlul capitalurilor şi al cursului de schimb, închiderea pieţelor, falimente în serie, inclusiv din partea statelor, şomaj la nişte procente de neimaginat. Toţi liderii europeni sunt conştienţi de faptul căci catastrofa monedei unice va fi o tragedie. […] Merkel are dreptate când zice că nu se poate realiza o punere în comun a datoriilor decât dacă se face în prealabil o punere în comun a controalelor de bilanţ şi a fiscalităţii; Hollande are dreptate când zice că urgenţa situaţiei cere o intervenţie mai masivă a fondurilor de stabilizare de pe piaţa datoriei şi a BCE, ca şi crearea de euro-obligaţiuni. Ambii au dreptate, însă nimeni nu pare să vrea să cedeze în faţa argumentelor celuilalt. Din cauza aceasta, perspectivele sunt sumbre.
Pentru La Stampa, „era clar încă de la întâlnirea romană dintre Monti, Merkel, Hollande şi Rajoy”, din 22 iunie, că acest Consiliu care a început astăzi „va fi prima şi cea mai grea încercare prin care conducătorii europeni vor încerca să fondeze, şi, cine ştie, să lanseze, o nouă uniune monetară”:
După euro1, înclinat periculos deasupra prăspastiei, euro 2. Cum va putea oare funcţiona acesta? Când şi până unde se va întinde influenţa sa? Aproape toată lumea, în afara englezilor, care privesc agonia Bătrânului Continent de la înălţimea lirei lor sterline, este de acord, în schimb, asupra necesităţii de a refonda uniunea monetară; în schimb, nu toţi sunt de acord asupra planingului şi a dozării formulei. […] Nu va fi uşor să punem de acord nici diferitele interpretări pe care le au ţările prezente la summit asupra conceptului de „uniune politică”. […] Nu există o a treia soluţie în dilema decisivă între integrare şi dezintegrare.
„Pentru a salva moneda euro trebuie să ştim mai întâi, şi să o şi spunem, că moneda unică europeană, ca orice alt lucru în această lume, este muritoare, şi că ar putea să moară chiar mâine dacă nimeni nu are grijă de ea”, scrie Lluis Bassets în cotidianul El País:
A spune că euro este ireversibil este ca şi cum ţi-ai aminti rugăciunea pentru a cere să plouă. Cu cât incantaţia se repetă, cu atât mai neagră şi mai indezirabilă se face imaginea unei Europe fără euro şi a unei lumi fără Europa. […] Am înţeles cu toţii perfect: euro este muritor; moneda poate muri deci subit în următoare zile. Din punct de vedere mental, ea este deja într-un teren necunoscut. […] N-ar fi deci ciudat ca în ultimul moment, uzinele europene de hârtie, de manifeste, de rapoarte de urgenţă să se pună în mişcare ca să găsească in extremis o formulă care să deschidă robinetul euro-obligaţiunilor, solidarităţii salvatoare, uniunii de transferuri, interzisă astăzi de Germania, metode care să poată garanta în acelaşi timp austeritatea, controlul şi responsabilitatea cerute de Angela Merkel. […] Problema este că foarte puţine din aceste idei sunt aplicabile imediat, iar eficacitatea lor este şi mai puţin demonstrată în momentul în care trebuie de fapt să te opui cu ceva pariurilor pe care le fac pieţele asupra mortalităţii euro.
