USL a depus, săptămâna trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Moţiunea , intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”, este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole. Moţiunea de cenzură a fost citită luni seară în plenul Parlamentului, iar mâine, începând cu ora 9.00, vor avea loc dezbaterea şi votul. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că moţiunea de cenzură nu va trece în cazul în care coaliţia „va fi disciplinată”, adică dacă nu vor fi trădări. El spune că formaţiunea pe care o reprezină nu va vota pentru moţiune.
Parlamentarii PDL au păreri împărţite în privinţa moţiunii de cenzură a opoziţiei, unii având emoţii că aceasta ar putea trece de Parlament, în timp ce alţii exclud această variantă. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu susţine că formaţiunea sa va protesta împotriva limbajului folosit de liderul PSD Victor Ponta în perioada premergătoare dezbaterii moţiunii.
La rândul ei opoziţia îşi ascute cuţitele şi contabilizează numărul de voturi. Preşedintele PSD, Victor Ponta susţine că USL are, în acest moment, 224 de parlamentari înscrişi în grupurile sale parlamentare. Potrivit acestuia toţi vor vota moţiunea de cenzură depusă de opoziţie.
În 2009, opoziţia a reuşit să demită Guvernul Boc în urma unei moţiuni de cenzură. Iniţiată atunci PNL şi UDMR şi susţinută de PSD moţiunea a fost adoptată cu 254 de voturi „pentru” şi 176 „împotrivă”. Aşa a picat guvernul Boc 2. Şedinţa a fost condusă atunci de fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană.