Ionut Lupescu

„Dacă nu ne plac cătuşele, putem folosi eşarfe din mătase”

Monica Macovei

Propunerile privind eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public şi posibilitatea acuzatului de a alege o altă locuinţă decât cea trecută în acte, dacă face dovada că acolo domiciliază, avansate de senatorul PSD Şerban Nicolae, au fost acceptate marţi de Comisia Juridică a Senatului.

Monica Macovei critică acest demers: „Nu mi se par măsuri necesare şi măsuri utile luptei anticorupţie şi în general, luptei împotriva criminalităţii. Dimpotrivă, sunt măsuri de protecţie a celor anchetaţi şi sunt convinsă că domnului Şerban Nicolae şi celorlalţi politicieni nu le pasă de oameni, ci le pasă de ei, e vorba de protecţia lor, a politicienilor”.

În opinia fostului ministru al Justiţiei, „cătuşele sunt folosite în momentul în care o persoană este arestată, i se spune eşti arestat preventiv, pentru imobilizare, fiindcă datorită tulburării, supărării, emoţiei din acel moment, poate se răneşte pe sine, poate că răneşte pe altcineva sau pe cei care pun în aplicare un mandat de arestare emis de judecător. Dacă nu ne plac cătuşele, putem să găsim alt mod de imobilizare, cu altceva, nu ştiu, eşarfe din mătase, dar care să reziste. Important este că e un mijloc de imobilizare şi nu de intimidare sau altceva”.

„În al doilea rând”, explică europarlamentarul, „domiciliul pe care îl avem cu toţii într-o carte de identitate devine important atunci când eşti arestat la domiciliu, pentru că eşti supravegheat în acest timp. Altfel, putem să stăm unde vrem, noi cei care nu suntem cercetaţi şi n-avem un arest la domiciliu. Ei dacă au cinci case sau zece prin lume, ne trezim că pleacă şi stau pe oriunde, în fiecare noapte în altă parte, tocmai ca să nu poată fi supravegheaţi”.

Ultimele Articole