Înmatriculările Dacia pe piaţa europeană au avansat cu peste 25 la sută anul trecut, la peste 365 de mii de autoturisme, potrivit primelor estimări. Este pentru prima dată când producătorul auto autohton livrează mai mult de 300.000 de maşini în Uniunea Europeană.
Cea mai bună piaţă pentru Dacia rămâne cea din Franţa. Aici au fost înmatriculate peste 102 mii de autoturisme noi, cu 14 la sută mai mult decât în 2013.
După ce Dacia a livrat celor de la Petrom un lot de Dacia Duster pick-up, un fan ProMotor a surprins într-o parcare şi alte prototipuri pregătite de Dacia: de la pick-up-uri simple la o ambulanţă complet ieşită din comun. Dacia Duster Pick-up era rezervată până acum doar celor de la Petrom, care au comandat peste 500 de exemplare din această variantă de caroserie pentru anul în curs, notează mediafax.ro.