Potrivit vicepreşedintelui sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache, angajaţii respectivi sunt afectaţi deoarece la calcularea pensiei, la un an de activitate, aceştia câştigau trei luni de muncă şi astfel se puteau pensiona mai devreme, scrie MEDIAFAX.
„În momentul de faţă, la Dacia se întâmplă un lucru cu care sindicatul nu este de acord. Managementul începe să aplice noul Cod al muncii, care are măsuri draconice în timp. În primul rând, în momentul de faţă, sindicatul de la Dacia va iniţia acţiuni de protest împotriva managementului de la Dacia în legătură cu faptul că dintr-o trăsătură de condei directorul general a luat o măsură prin care a retras grupele de muncă la departamentele Caroserie şi Presaj, precum şi la alte departamente. Grupele de muncă sunt un rezultat al muncii lor, noxele şi condiţiile grele de muncă însemnând trei luni în plus la un an de muncă la pensie. Salariul nu este afectat în momentul de faţă, doar pensia, dar spun eu că urmează a fi afectat şi salariul”, a declarat vicepreşedintele sindicalului Automobile Dacia, Ion Iordache.
Potrivit sursei citate, sindicaliştii sunt „extrem de nemulţumiţi” de managementul actual de la Dacia, iar sindicatul este în curs de consultare cu organizaţiile sindicale şi începând, cel mai probabil, de săptămâna viitoare, vor începe acţiunile de protest care vor urma şi în luna ianuarie.
„Vor fi afectaţi aproximativ 3.000 de muncitori, este foarte mult, şi chiar dacă era un singur salariat care pierde această grupă de muncă, în mod abuziv, era incorect, şi noi la fel am fi procedat. Conducerea, în momentul de faţă, nu spune nimic şi îşi argumentează decizia în baza noului Cod al Muncii, spunând că a făcut investiţii în noi condiţii de muncă, lucru neadevărat. Este un abuz din partea directorului general şi ca atare vreau să vă informez în premieră că lucrurile la Dacia nu sunt roz şi ne îngrijorează faptul că anul 2012 începe cu plecarea lui Sandero în Maroc. Salariaţii sunt cu toţii îngrijoraţi”, a mai declarat Ion Iordache. Citește mai mult pe MEDIAFAX