Mihai Voican

Dacia Duster, inclusă de englezi în topul celor mai bune maşini 4×4, alături de Land Rover Defender, Mercedes G-Class şi Jeep Wrangler

Dacia Duster, home2

SUV-ul Dacia Duster, produs în România, la Mioveni, a fost inclus deja de jurnaliştii britanici de la Autocar într-un clasament al celor mai bune maşini 4×4 şi off-road ale anului 2023. Dincolo de preţul său, maşina românească este considerată „suficientă pentru a aborda zonele sălbatice”, relatează Profit.ro.

Jurnaliştii au alăturat modelul lângă nume grele ale industriei auto, din segmentul off-road. Dacă Land Rover Defender, Jeep Wrangler, Toyota Land Cruiser, Mercedes-Benz G Class sau proaspăt lansatul model Ineos Grenadier sunt automobile recunoscute unanim de specialişti drept cele mai bine echipate maşini pentru a rula în afara şoselelor, pe teren accidentat, ele având şi preţuri pe măsura tehnologiei de care dispun, Duster este considerat mai degrabă un SUV de şosea şi prea puţini îi iau în considerare capacităţile off-road.

„Nu mai este la fel de ieftin pe cât a fost (acum nu există o versiune Access entry-level cu tracţiune integrală), dar cu puţin sub 21.000 de lire sterline pentru Expression dCi 115 4×4 este încă accesibil, indiferent de tipul de vehicul căutt (vă veţi chinui să obţineţi un supermini specificat în mod similar pentru acea sumă în zilele noastre)”, îşi încep descrierea brtianicii, care au poziţionat Duster pe locul 10 între cele mai bune maşini 4×4 şi off-road, notează Profit.ro.

Britanicii mai spun că Duster 2 se simte „mai modernă şi mai compactă decât predecesorul”, dar şi că „direcţia este precisă, controlul caroseriei bun şi are aderenţă mai mult decât suficientă”, dar şi că „suspensia uşoară şi lungă combinată cu anvelope de profil înalt, vă permit să abordaţi denivelările şi gropile cu o încredere rară”. Chiar şi aşa, articolul precizează că Duster „se simte şi mai bine pe şosea”.

Cea mai bună maşină 4×4 din 2023, după opinia celor de la Autocar, este Land Rover Defender.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu