Inmatricularile Dacia au urcat in primele zece luni cu 24,5%, spre 195.000 de masini, iar brandul Hyundai a urcat cu 24%, spre 287.000 de masini. Alfa Romeo a ocupat locul trei in topul cresterilor pe marci, cu 9,5%, spre 95.000 de masini. Doua marci de volum, Volkswagen si Fiat, au inregistrat cresteri de peste 3%, pe o piata totala care inca e in scadere dupa lunile dezastruoase de la inceput de an.
La capitolul scaderi importante, Saab a afisat cifre cu 59% mai mici in intervalul ianuarie – octombrie, spre 23.000 de masini, in timp ce Chrysler si-a vazut inmatricularile scazand cu 45%, spre 46.000 de unitati. Ambele marci au avut mari probleme si sunt in curs de a fi restructurate, Chrysler avand o colaborare stransa cu Fiat, iar Saab avand un nou proprietar, dupa ruperea de General Motors. Alte doua marci la care inmatricularile au scazut cu mai mult de 30% sunt Land Rover si Lexus.