Mucenic Ioana

Dacia lansează marţi noile generaţii Logan, Sandero şi Sandero Stepway

Dacia, lansare, Logan, Sandero, Sandero Stepway

Noul Logan, o maşină de familie, accesibilă, cu linii fluide şi elegante, este disponibilă în România începând de la preţul de 6.690 euro (TVA inclus), iar comenzile pentru piaţa românească au fost lansate începând cu data de 9 noiembrie.

 

Noul Sandero este un vehicul de oraş, compact, cu un design modern, care oferă 5 locuri spaţioase şi are un preţ de pronire de 6.990 euro (cu TVA).

 

Cele trei noi modele Dacia afişează un design robust şi atrăgător, prezentat în trei teme distincte – cea a eleganţei, în cazul noului Logan, cea a seducţiei, în cazul noului Sandero, şi cea a caracterului, în cazul noului Sandero Stepway. Confortul a fost îmbunătăţită datorită unor echipamente preluate de la modelele Lodgy şi Dokker, cum este cazul sistemului multimedia Media Nav, precum şi a limitatorului/regulatorului de viteză, care îşi fac apariţia în gama Dacia.

 

Sandero Stepway este mai accesibil decât predecesorul său pe majoritatea pieţelor. În România, modelul este disponibil la preţul de 10.800 euro (TVA inclus), cu motorizarea pe benzină TCe 90. În versiunea Diesel, modelul este disponibil la preţul de 12.200 euro (TVA inclus).

 

Cu 6 modele noi prezentate în 2012, gama Dacia este de departe cea mai tânără din Europa. La oprirea din fabricaţie a modelului break MCV la sfârşitul anului 2012, cel mai vechi model din gamă va fi Duster, în vârstă de numai trei ani.

 

Dacia este şi cea mai dinamică marcă din Europa, vânzările sale anuale crescând de 8 ori între 2005 şi 2011. La jumătatea acestui an a fost depăşit pragul de două milioane de vehicule Dacia vândute în întreaga lume de la lansarea modelului Logan, în 2004.