Florian Gheorghe

Regele audiențelor din nopțile dintre ani, Dan Negru vrea să bată un record continental de Revelion 2022

noaptea de Revelion, program revelion, revelion 2022

Regele audiențelor la fiecare program TV de Revelion, Dan Negru vrea să-i ducă pe telespectatorii români chiar și în fața englezilor, nu ca număr de vaccinați, ci ca audiență de televiziune în noaptea dintre ani.

Dacă la ultimul său Revelion, 2,5 milioane de români s-au uitat la programul artistic a cărui gazdă a fost Dan Negru (au fost multe moment în care audiența s-a apropiat de 3,6 milioane telespectatori), la următorul „NegruRevelion” prezentatorul are planuri mari. ”Pot să confirm faptul că se face al 22-lea Revelion! E complicat pentru că trebuie să vedem de pe o zi pe alta ce se întâmplă. Dar am decis ca Revelionul lui Negru să se facă și anul acesta. Am sunat la primii oameni, dar depindem foarte mult de tot ce se întâmplă cu regulile acestea sanitare. Și, pentru că e ticsit online-ul de întrebarea: «Ce faceți de Revelion?», pot s-o confirm: «Hai tot cu mine și a 22-a oară!»”, spune Negru, a cărui tradiție în prezentat programe de Revelion este neîntreruptă de 22 de ani.

Mircea Bravo, comediantul cu câștiguri fabuloase din Youtube și Facebook. A produs sute de mii de euro din scheciuri și reclame

Dan Negru vrea să bată un record continental de Revelion 2022

”Dacă anul trecut, Revelionul acesta, a fost al doilea din Europa ca audiență după BBC, așa că miza pe care mi-am pus-o anul acesta e să-i băț pe englezi. Da, deci, target-ul pe care mi l-am pus este să fim peste BBC”, a mai spus Dan Negru care, la ultimul program de Revelion a avut o cotă de piață de peste 30% (aproape 40 pe comercial). Ceea ce înseamnă că unul din trei români care se uita la televizor era pe Antena 1.

A ieșit din afacerea cu pește! Bodo de la Proconsul a dat taverna grecească și s-a mutat la țară