„Am redus costurile operationale, suprafetele, costurile cu chiria şi am redus şi cheltuielile cu personalul. De abia după aceea a urmat partea cea mai grea. A fost necesară o selecţia produselor astfel încât, atunci piata creste sau scade, stocurile noastre să fie adaptate la trendul pieţei”, a spus Ostahie.
În perioada următoare produsele electronice şi electrocasnice ar putea înregistra majorări de preţuri datorate nu numai cursului de schimb, ci şi din cauză că revenirea lentă a economiei va duce la o creştere a consumului, spune preşedintele ALTEX.
Dacă anul viitor va semăna foarte mult cu anul 2009 din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dan Ostahie estimează pentru anii următori o creştere puternică a vânzărilor.
„În 2011 estimez să avem o creştere cu 10 procente, iar în 2011 am putea înregistra creşteri chiar de 20% a cifrei de afaceri. Odată cu introducerea televiziuni digitale terestre vânzarea televizoarelor adaptate acestei tehnologii va creşte în 2012 chiar şi cu mai mult de 20%”, a declarat preşedintele Altex.
Anul trecut cifra de afaceri a companiei Altex a ajuns la 344 de milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de 2007. Un avans important, pe o piaţă extrem de dinamică la acea vreme! Businessman-ul a mizat pe extindere şi nu a părut deranjat de pierderile de trei milioane de euro, mai mari cu aproximativ 400.000 de euro faţă de anul precedent.
Însă, în 2009 lucrurile au luat o întorsătură bruscă. Criza a limitat accesul la finanţare atât companiilor, cât şi persoanelor fizice. Pentru afacerile lui Ostahie, creditele sunt vitale. Are nevoie de ele pentru extindere, dar mai ales, are nevoie de ele pentru a-şi păstra clienţii obişnuiţi să cumpere “doar cu buletinul”. Aproximativ 65% din vânzări erau perfectate prin intermediul creditării.
Altex Romania este actionar majoritar al urmatoarelor companii: Complet Electro Serv – compania producatoare de echipamente IT, Cometex SA – compania de real-estate. Din grupul Altex mai face parte si compania de credite de consum Credex, unde 30% din actiuni sunt detinute de Raiffeisen Bank. Compania detine magazinele Altex si Media Galaxy.
Citeşte şi Profil de manager: Dan Ostahie – pionierul retailului de electrocasnice la scara mare
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!