Descurajarea tendinţelor de creditare riscantă ar trebui însoţită de premierea comportamentelor dezirabile în utilizarea banilor, care să echilibreze tabloul macroeconomic de ansamblu. Premiere sub forma unor deduceri fiscale pentru economii sistematice făcute pe termen mediu şi lung, cum ar fi de exemplu punerea deoparte de bani pentru copii sau scutirea de impozit a dobânzilor la depozitele constituite din salarii, cu scadenţa la minim doi ani.
Desigur, analiza prealabilă presupune şi definirea implicită a unei conduite în raport cu utilizarea resurselor financiare disponibile. Asta, la toate nivelurile, de la cei superbogaţi până la cei foarte săraci, ceea ce echivalează cu transpunerea în tipare fiscale a modelului de economie capitalistă pe care îl avem în vedere.
Laissez-faire-ul fals egalitarist nu pare să dea rezultate niciunde în lume iar intervenţia diferenţiată a statului, deşi dificilă în practică, se conturează drept absolut necesară. Mai ales că poporului român îi lipseşte etica protestantă, considerată a fi unul dintre pilonii modelului economic de piaţă anglo-saxon.
Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989, a fost neglijată principala teză utilă, lăsată nouă moştenire de către defunctul dictator. Este vorba despre preluarea critică a elementelor valoroase din sistemul alternativ şi nu întoarcerea pe dos a tuturor principiilor vieţii economice.
Implicarea activă în viaţa cetăţii şi responsabilitatea faţă de mersul general al societăţii româneşti nu mai pot rămâne la stadiul de deziderat romantic şi trebuie cumva convertite la nivelul buzunarelor. Citeşte mai departe comentariul lui Dan Pălăngean pe Standard.ro
