Dan Paul şi Septimiu Stoica se luptă pentru şefia Asociaţiei Brokerilor

Asociaţia Brokerilor, Dan Paul, mandat, preşedintie, Septimiu Stoica

„Motivaţia candidaturii mele este aceea de a asigura o mai profitabilă funcţionare a Asociaţiei pentru membrii săi, în baza unui program pe care l-am depus odată cu candidatura. Eu cred că activitatea Asociaţiei trebuie regândită şi restructurată şi lucrul acesta am să-l prezint colegilor mei, care vor fi de acord sau nu”, a spus miercuri Septimiu Stoica, pentru NewsIn.

„Eu mă pun la dispoziţia colegilor mei din piaţă, pentru ca modul în care aş putea să conduc o asemenea instituţie să fie în favoarea lor şi să fie o instituţie care să unească, nu o instituţie care să despartă”, a subliniat Stoica.

Preşedintele BRM consideră că ar putea eficientiza Asociaţia Brokerilor, prin reprezentarea intereselor brokerilor foarte aproape de o asociaţie de tip patronal.

„Cumva, ea aşa a fost stipulată în prima lege din 1994, dar a fost utilizată ca un instrument instituţional pentru construirea pieţei Rasdaq, în care avea un rol extrem de important”, spune Septimiu Stoica.

„Ulterior piaţa Rasdaq şi-a căpătat independenţa din punctul acesta de vedere, după aceea a fuzionat cu BVB, însă Asociaţia a rămas cu aceleaşi reflexe de a se implica în viaţa unora dintre pieţe, iar asta consumă anumite resurse, în situaţia în care oricum piaţa, ca atare, are propriile sale organisme de conducere, atât executive cât şi administrative”, arată şeful BRM.

Septimiu Stoica consideră că Asociaţia Brokerilor ar putea fi mai neutră, încercând totodată să se apropie de toate instituţiile pieţei de capital, nu numai de cele din zona Bursei de Valori Bucureşti, şi să îndeplinească un rol de mediator, în ceea ce priveşte tensiunile dintre polii pieţei de capital româneşti.

„Tocmai de aceasta, poziţiile partizane ale Asociaţiei puteau să conducă la o anumită înăsprire a relaţiilor cu autorităţile, ceea ce nu este în folosul intermediarilor. Intermediarii au nevoie de o instituţie capabilă să conducă o activitate de lobby în favoarea lor, în discuţiile cu autorităţile”, concluzionează şeful BRM.

Septimiu Stoica a părăsit la finalul anului 2007 fotoliul de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, ocupând ulterior aceeaşi funcţie, însă la Bursa Română de Mărfuri. Totodată, în perioada 2006-2008, Stoica a fost şi vicepreşedinte al Asociaţiei Brokerilor.

Dan Paul, deţine din 2006 funcţia de preşedinte al Asociaţiei Brokerilor, aflându-se în prezent la finalul celui de-al doilea mandat. Totodată, Dan Paul este vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti şi preşedinte al casei de brokeraj Finaco Securities. Potrivit statutului BVB, preşedintele Asociaţiei Brokerilor primeşte din oficiu un loc în conducerea Bursei de Valori Bucureşti.

Asociaţia Brokerilor este o organizaţie profesională şi patronală a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi de credit, care activează pe piaţa de capital din România. Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de internet, Asociaţia a fost înfiinţată în anul 1995 şi are în prezent 50 de membri.

Ultimele Articole