„Înţeleg că domnul Cezar Preda de la PDL a solicitat public premierului să spună dacă are de gând să-i scoată din listele electorale permanente pe cetăţenii români cu domiciliul în străinătate. Legea 35/2008 prevede că listele electorale permanente nu cuprind decât cetăţenii care au domiciliul pe raza unei localităţi. Listele electorale permanente se realizează la nivelul fiecărei localităţi şi nu cuprind decât cetăţenii care au domiciliul stabil pe raza localităţii. Lista cu cetăţenii români care au domiciliul în străinătate şi au eliberate în acest sens paşapoarte nu face parte din listele electorale permanente”, a afirmat Şova într-o conferinţă de presă.
El a amintit că actualele listele electorale permanente, „aşa în bătaie de joc cum au fost făcute”, au fost realizate de „profesionistul” Mihai-Răzvan Ungureanu şi au fost preluate de Guvernul Ponta pentru că la referendum s-a stabilit un cvorum.
„În sarcina Guvernelor conduse de Emil Boc şi de Mihai-Răzvan Ungureanu s-a aflat obligaţia legală de a organiza şi registrul alegătorilor şi listele electorale. Niciunul nu a înţeles să se aplece asupra legii şi va trebui cercetată cu atenţie legalitatea hotărârii din aprilie 2012 când Ungureanu a semnat listele electorale permanente fără să citească în viaţa lui Legea 35/2008 cu privire la alegerea parlamentarilor”, a mai spus senatorul social-democrat.