Caz unic în showbiz-ul muzical autohton, Daniel Iancu (58 ani) are în spate o carieră muzicală începută în 1981, completată cu zeci de premii la festivaluri studențești dedicate folkului. Din meseria de muzician a luat ”pauză” timp de 18 ani, cât s-a aflat în multe colțuri din lume, delegat ca specialist în sonde și forat.
Am stat de vorbă cu artistul ce a devenit cu adevărat cunoscut prin succesul ”Vine valu’ îmi ia calu’”, apărută în 2004 (taman când România era acoperită de ploi masive și alunecări de teren) despre viața sa împărțită între muzică și munca pe platforme petroliere.
Ca muzician a debutat în studenție, la un concurs unde, la categoria folk nu s-a prezentat nimeni.”Concursul se numea Contemporani cu viitorul. Prima mea compoziţie s-a numit “Spitalul de nebuni”, am scris-o chiar la festival, pentru concursul respectiv. Cântecul, născut dintr-o dezamăgire în dragoste, a avut un important succes înca de la prima cântare”, povestește Daniel Ianc, fokistul care, în acest weekend a urcat pe scena Festivalului ”Floare de colț” al bunului său prieten Ducu Bertzi (Sighetul Marmației).
”Ca inginer am forat în Africa, Ștatele Unite, Brazilia și Asia Centrală. În mulți ani de navetă, la sfârșit de an, realizam că petreceam mai mult timp în afara țării decât acasă, la Constanța. A fost și motivul pentru care nu am putut onora multe invitații la concerte în România. M-ar fi costat drumul mai mult decât onorariul”, spune artistul care este vedetă și printre colegii săi, echipe mixte, internationale. ”În Brazilia am cântat într-o trupă înfiinţată ad-hoc la bordul platformei de foraj Petrobras-10. În fiecare vineri după amiază organizau la bord o petrecere cu grătar, cu muzică live. “Stranierii” nu prea înţeleg textele mele dar i-am amuzat cu povestea cântecului “Vine valu’ îmi ia calu’” scrisă după inundaţiile din 2005 de la noi. În Angola am cântat într-o trupa rock. Ca solist vocal şi chitarist am susţinut șase concerte, cu diverse ocazii”.
Cumva muzica a devenit mai importantă de când i-a salvat viața. Premiat la Festivalul ”Om Bun” din 2009, Daniel nu s-a mai urcat în cursa spre Rio-Paris ce a căzut pe 1 iunie, în ocean, tragedie cu ecou și astăzi. ”S-a întâmplat să amân o plecare din cauza unui eveniment din ţară, anume Gala ”Om Bun”, 2009. Am avut bilet de dus spre București pe 1 mai cu întoarcere în Rio pe 1 iunie. Am amânat (de regulă nu se aprobau astfel de schimbări de program dar atunci s-a aprobat) pentru 3 mai cu întoarcere pe 3 iunie. Pe 1 iunie 2009 avionul Air France cu care trebuia să ma întorc în Europa s-a prăbuşit”, ne lasă cu gura căscată artistul care, profitând de blocajul international cauzat de pandemia de Coronavirus, a stat ca niciodată pe acasă de când profesează ca inginer. Și i-a priit.
Muzician, scriitor, inginer, bunic, Daniel recunoaște că nu prea are parte de timp liber. ”Sunt în urmă cu câteva proiecte cum ar fi cel de al 5-lea album şi cartea de aventuri pentru copii “V în căutarea zânei Fâl-Fâl” care va fi şi ea însoţită de un CD. Cât despre mecanică şi pensie, am început să îmi dotez atelierul din garaj cu tot ce trebuie şi sper să fie gata la vârsta pensionării. Am strung şi diverse alte maşinării dar îmi mai trebuie o mica forjă ca să lucrez ce îmi doresc: cuţite, topoare, săbii…chestii din astea. Dar mai e până la pensie”
