În politica românească, meritocrația rămâne fata frumoasă și deșteaptă, dar izolată, adesea depășită din mers de fetele cu tupeu, îmbrăcate scump și strălucitor, care vin din urmă, cățărându-se pe meritele altora, pe false-titluri și nume, pe imagine, pe oportunități și conjuncturi. O Cenușăreasă.
Prea deșteaptă pentru a fi dorită, prea frumoasă pentru a nu stârni invidii, prea demnă pentru a fi iubită, prea bună pentru a fi votată. Oare nu tocmai acestea ar fi atu-urile de la care ar trebui să pornim în drumul nostru cu toții, indiferent de domeniul în care ne dorim să performăm?
Se redeschid școlile? Anunț de ultim moment de la Monica Anisie: Pericolul este dincolo de poarta şcolii
De fapt, meritocrația ar trebui să fie criteriul esențial pentru orice promovare, indiferent de domeniul de activitate. Meritocrația – ca recunoaștere a profesionalismului și a performanțelor – ar fi unul dintre cele mai bune ingrediente pentru consolidarea democrației noastre.
M-am întrebat adesea dacă nu sunt eu prea idealistă, pentru că visez la o țară cu o administrație performantă, capabilă să gestioneze echitabil și echilibrat serviciile publice de calitate, pornind de la principiul meritocrației. M-am întrebat dacă nu sunt eu prea perfecționistă, pentru că-mi doresc o țară în care să se respecte acest principiu al meritocrației, al profesionalizării și al unui management performant al resurselor umane. M-am întrebat dacă nu sunt eu prea visătoare pentru că mai cred în puterea proverbului ”Să punem omul potrivit la locul potrivit!”
Nu cred că meritocrația trebuie să rămână un mit, un vis frumos, un termen și o realitate imposibil de atins. Nu cred că trebuie să ne mulțumim cu puțin. Cred că lucrurile ar putea fi mult mai simple, dacă nu le-am fi complicat noi cu toții și dacă nu ne-am fi complăcut ca societate în această situație. Unii promovând interesat non-valoarea, alții acceptând-o tacit, iar alții făcându-se că nu observă. Cred că meritocrația nu trebuie să rămână fata frumoasă, tristă și ignorată a democrației noastre, ci – cu sprijinul și responsabilizarea fiecăruia dintre noi – ar putea deveni femeia puternică a politicii. Chiar și a politicii românești.
OMV Petrom se retrage din Kazakhstan după 22 de ani
Vă invit să faceți un exercițiu practic. Luați la întâmplare 5 CV-uri ale parlamentarilor și gândiți-vă dacă există acolo vreo realizare care să vă impresionează. Sau să vă facă să-i angajați. O să constatați, așa cum am constatat și eu sau alții, că nivelul de impostură din Parlament este imens, iar meritul nu prea are nimic de-a face cu alegerile care ni se propun. Nu cred însă că e cazul să ne lamentăm, avem doar datoria să ne uităm mai atent la cei care ne cer votul și la cei pe care punem ștampila. A vota omul, după ce am evaluat cine este, este primul semn că ne revenim, că ne însănătoșim, că facem ceva pentru a avea meritocrație și în politică. 6 Decembrie este o șansă, de ce n-am profita de ea?
Autor: Daniela Șerban