Datoria externă totală a României a crescut cu 8,5% în primele nouă luni, la 78,1 miliarde euro

bani, BNR, crestre, euro, primele noua luni, România

Astfel, datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 80,5% din totalul datoriei externe a României la finalul lunii septembrie, potrivit datelor revizuite ale Băncii Naţionale a României (BNR), în vreme ce ponderea datoriei pe termen scurt a scăzut la 19,5%.

Banca centrală, care publica până recent doar datoria pe termen mediu şi lung, a început să adauge din februarie şi date despre datoria pe termen scurt. Mulţi analişti străini avertizau în acea perioadă despre un eventual pericol reprezentat de datoria pe termen scurt – cu scadenţă de până la un an – asupra României în 2009, în condiţiile restrângerii finanţării disponibile.

Între timp, România a ajuns la un acord cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD pentru o finanţare de circa 20 miliarde euro pentru doi ani.

La finalul lunii septembrie, datoria pe termen scurt a României însuma 15,26 miliarde euro, în scădere cu 5,33 miliarde euro (25,9%) faţă de nivelul de la finalul anului trecut, când era de 22,2 miliarde euro.

Datoria pe termen mediu şi lung a ajuns la 30 septembrie la 62,863 miliarde euro, fiind cu 22,2% mai mare decât la sfârşitul lui 2008, în principal ca urmare a intrării primelor două tranşe de 6,57 miliarde euro (6,088 miliarde DST) de la Fondul Monetar Internaţional.

La sfârşitul lui 2008, datoria externă pe termen mediu şi lung era de 51,221 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale băncii centrale.

Datoria externă negarantată public însuma 37,271 miliarde euro la 30 septembrie 2009, în creştere cu 5,75% (2,028 miliarde euro) faţă de sfârşitul anului 2008.

Datoria externă publică şi public garantată era, la finalul lunii septembrie, de 12,761 miliarde euro, cu 18,9% mai mare decât la 31 decembrie 2008, iar ponderea ei în totalul datoriei externe a crescut la 16,3%, de la 14,62% la sfârşitul anului trecut.

În acelaşi timp, datoria publică directă, ce include împrumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finanţe şi autorităţile administraţiei publice locale, a crescut de la 9,012 miliarde euro la finalul lui 2008 la 11,204 miliarde euro la sfârşitul lunii septembrie.

Datoria public garantată, ce se referă la împrumuturi externe garantate de Ministerul de Finanţe şi autorităţile administraţiei publice locale, a scăzut uşor – cu 163 milioane euro – faţă de finalul anului 2008, până la 1,557 miliarde euro.

Depozitele constituite pe termen lung în România de nerezidenţi au sporit cu 31,5% (1,722 miliarde euro) până la finalul lui septembrie 2009, la 7,189 miliarde euro.

Serviciul datoriei externe – pe termen scurt, mediu şi lung – a însumat în primele nouă luni din acest an 32,587 miliarde euro, din care 77,9% (25,385 miliarde euro) a fost pe partea datoriei pe termen scurt, potrivit estimărilor băncii centrale.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung – sau raportul dintre serviciul datoriei şi exporturi – a fost de 27,4% în primele nouă luni din 2009, comparativ cu 31,5% în 2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute şi aur a României a fost de 8,8 luni de import la 30 septembrie 2009, de la 5,6 luni de import la finalul anului trecut.

BNR precizează că soldul datoriei externe este calculat pe bază cash, adică nu include dobânda acumulată şi neajunsă la scadenţă.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole